Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, se află încarcerat în Atena, Grecia, după ce politicianul a fugit din România înainte de a fi condamnat la 10 aniși 8 luni de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat.
Medicul reclamă Spitalul Universitar, la adresa căruia are acuzații grave. Potrivit România TV, citat de Playtech, Sorin Oprescu acuză conducerea Spitalului Universitar că l-a demis ilegal, motiv pentru care o dă în judecată.
Sorin Oprescu reclamă Spitalul Universitar. Medicul face acuzații grave
În perioada de pandemie, deși erau interzise întrunirile în timpul stării de urgență și de alertă, Sorin Oprescu ar fi avut o ședință, încălcând protocolul spitalului. Acesta ar fi fost motivul pentru care medicul a fost demis din funcția pe care o deținea la Spitalul Universitar. Acum, acesta i-a dat în judecată pe cei care se află la conducerea unității. Luni, la ora 14, este termen la Curtea de Apel București. Rămâne de văzut dacă Sorin Oprescu va reuși să câștige sau nu în fața colegilor săi, mai scrie Playtech.
În decizia magistraților se admite „excepţia necompetenţei materiale, invocată de intimat (n.r. – Sorin Oprescu), cu privire la capătul din cererea principală având ca obiect contestaţie privind lămurirea înţelesului, întinderii, aplicării sentinţei civile nr.1439/01.03.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Declină competenţa de soluţionare a capătului din cererea principală având ca obiect contestaţie privind lămurirea înţelesului întinderii, aplicării sentinţei civile nr.1439/01.03.2021 în favoarea Tribunalului Bucureşti secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Disjunge celelalte capete ale cererii principale având ca obiect contestaţie la executare şi dispune formarea unui nou dosar cu obiectul contestaţie la executare cu termen la data de 07.03.2022. Constată că la dosarul nr.5005/302/2022 rămâne ataşat dosarul nr. 23161/302/2021. Fără cale de atac”.
Judecătorii de la Curtea de Apel din Atena au decis, vineri, ca Sorin Oprescu să rămână în arest până la pronunțarea unei decizii privind extrădarea.