Meditațiile profesorilor acordate elevilor de la clasele unde predau
Meditațiile profesorilor acordate elevilor de la clasele unde predau

Meditațiile profesorilor acordate elevilor de la clasele unde predau ar trebui interzise prin lege, consideră ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Asemenea situații ar trebuie verificate de o comisie.

Ministrul a vorbit și despre salariile mici ale cadrelor didactice: „Salarizarea, mai ales pentru debutanți, e total nemotivantă, apoi ne plângem că nu avem profesori pregătiți” a spus Sorin Cîmpeanu într-o emisiune B1TV.

Propunerea mea e să avem un debut de salariu minim pe economie pentru toți profesorii la început de carieră. Să înceapă cu salariul minim pe economie, că altfel școala fără profesori nu se poate, iar absolvenții cei mai buni ai universităților nu vor fi atrași de cariera didactică dacă vor avea oferte cu salarii duble sau triple. Deci salarizarea, mai ales pentru debutanți, e total nemotivantă, apoi ne plângem că nu avem profesori pregătiți.

Voi propune inclusiv la nivel de lege. De altfel, am propus ca finanțarea pentru Educație să fie de 15% din bugetul național. Să nu ne mai raportăm la PIB”, a declarat ministrul Educației.

Fenomenul meditațiilor

Întrebat dacă interzice meditațiile date de profesori elevilor de la clasă, ministrul a răspuns: „Interdicția cu privire la meditațiile făcute cu proprii elevi de la clasă datează din anul 2018. Sunt deja patru ani. E ordinul de ministru 4831/2018, doar că nu a avut niciun mecanism de implementare a acestei prevederi. Nu au fost nici sancțiuni și a avut putere de Ordin de Ministru, act normativ de putere mult mai slabă decât o lege. Propunerea mea e să ridicăm la nivel de lege să avem o comisie națională de inspecție școlară ca să poată să analizeze aceste sesizări. Comisia să aibă prerogative de control a respectării regulilor de etică și deontologie profesonală să fie formată din oameni de o probitate profesională și morală indicutabilă și care să aibă experiență în inspecția școlară”.

Sorin Cîmpeanu a insistat că nu e etic să faci meditații cu proprii elevi de la clasă, dar altfel acest fenomen e unul întâlnit peste tot în lume.

Mai departe nu vreau să ies din domeniul Educației, e o problemă care intră în partea… am înțeles că ANAF a făcut deja un ghid prin care le recomandă profesorilor care vor să facă meditații să se înscrie ca persoane fizice autorizate, iar acolo e un alt mecanism, acolo intră în sfera evaziunii fiscale”, a continuat Cîmpeanu.

Ministrul Educației a mai spus că acordarea de meditații e o activitate generatoare de venit care, de exemplu, e exceptată de la TVA, deci are „un regim destul de clar din punct de vedere fiscal”.

În aceeași emisiune, ministrul a vorbit și despre alte modificări pe care vrea să le aducă în sistemul de Educație, precum și despre viziunea sa asupra notelor și mediilor.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *