Boris Johnson a scăpat de moțiunea de cenzură și rămâne în continuare premierul Marii Britanii. Moțiunea de cenzură a picat la vot, în interiorul partidului Conservator, cu 211 parlamentari pentru menținerea în funcție și 148 pentru demitere.
Pentru ca prim ministrul britanic să-și piardă funcția ar fi trebuit să voteze în favoarea moțiunii 180 de parlamentari conservatori, relatează B1TV.
Boris Johnson a primit 58,8% din voturile Partidului Conservator. Acest rezultat este mai mic decât cel de 63% primit de Theresa May, în 2018. Zeci de parlamentari conservatori și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că Johnson, în vârstă de 57 de ani, și-a pierdut autoritatea și nu mai e capabil să guverneze Marea Britanie, care se confruntă cu riscul recesiunii, cu creșterea prețurilor la combustibili și alimente și cu haosul generat de criza călătoriilor cu avionul și grevele recente.
Votul de încredere este un instrument parlamentar care se aplică în mai multe țări democrate, prin care regimul de conducere supune la vot, încrederea parlamentului în capacitatea conducerii țării de a rezolva conflictele sau problemele statului. În cazul în care rezultatul votului parlamentar este negativ, guvernul este nevoit să demisioneze sau vor avea loc alegeri noi.
Leave a comment