marți, martie 10, 2026
7.9 C
București

VIDEO. Elena Udrea, în cătușe la Curtea de Apel de la Sofia. Ce a decis instanța

Elena Udrea află în 10 iunie dacă va fi extrădată în România, unde are de executat o pedeapsă de 6 ani de închisoare, în dosarul Gala Bute.

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost adusă în cătușe în fața instanței.

„Sper să am parte de o justiție dreaptă în Bulgaria, de care nu am avut parte în România. Se fac presiuni și asupra justiției de aici, a spus-o chiar purtătorul de cuvânt al Curții de Apel. Dacă fac în Bulgaria presiuni, ce pot face în România!”, a spus ea, după audierile de la Curtea de Apel din Sofia, potrivit Digi 24.

La procesul de azi a fost audiat un martor, o juristă care a fost închisă în același timp cu Elena Udrea și care a vorbit despre condițiile de detenție din România. Aceasta a spus că sunt condiții inumane și că de 3 ani se judecă cu statul român din acest motiv.

Curtea de Apel din Sofia urmează să se pronunțe în 10 iunie.

Udrea este de mai mult de o lună în arest în Bulgaria, iar o instanță s-a pronunțat deja, în 19 aprilie, în favoarea extrădării. Elena Udrea a făcut contestație, care este în prezent judecată de Curtea de Apel.

În iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată în dosarul “Gala Bute” la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu. La acel moment, ea era în Costa Rica, unde ceruse azil politic. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica, unde a fost încarcerată.

În decembrie 2018 a fost eliberată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care a hotărât că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.

A fost condamnată din nou, dar plecase din țară înainte ca instanța să dea sentința. A fost găsită în Bulgaria, iar autoritățile române au făcut cerere de extrădare.

Foto: Digi 24

Ultimele știri

Modificări majore în sistemul de pensii din România. Cât costă să-ți cumperi vechimea din 2026

Persoanele care se pregătesc de pensionare trebuie să fie...

Primarul Ciprian Ciucu anunță demolări în Centrul Vechi al Capitalei. Terase și construcții ilegale, vizate

Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a anunțat că...

CTP îl critică iar pe Nicușor Dan, președintele-matematician. „Face exact invers”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu aduce acuze dure președintelui Nicușor...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine