Petre Daea face anunțul momentului: ‘România e pregătită să exporte grâu! Fermierii au o dotare foarte bună!’

Ministrul Agriculturii susține că producția de grâu din acest an e una bună pentru România. Ba mai mult, spune Petre Daea, țara noastră e capabilă inclusiv să exporte din recoltă în alte țări.

„Vă pot informa că, până la această dată, în România s-a recoltat peste 94% din suprafaţa de grâu. Ce am avut în vedere aici: să urgentăm recoltatul pentru a preîntâmpina pierderea prin scuturarea cu turbă. Dacă fenomenele naturale, înţelegând aici cele restrictive, temperatură şi umiditatea nu au mai fost în planul nostru operaţional de a se vedea ce şi cum, la cultura grâului întrucât starea de vegetaţie a fost încheiată, totuşi, fenomene naturale care înseamnă vijelii sau supracoacere puteau să determine scăderi de producţie. Aceste lucruri au fost, zic eu, ţinute sub control datorită faptului că fermierii au o dotare foarte bună”, a declarat Petre Daea.

„România are capacitatea la această dată să recolteze, dacă ar fi vorba de o coacere uniformă, în şapte zile întreaga suprafaţă a României de grâu. Lucrul acesta nu e posibil pentru că sunt diferenţe de temperaturi şi de vegetaţie de la un loc la altul. De aceea, mai avem aproape patru procente de recoltat în interiorul arcului carpatic. Este vorba aici de Mureş, este vorba aici de Covasna şi este vorba de Braşov. Am fost acolo personal să văd starea culturilor”, a mai spus Petre Daea.

„Îmbucurător este că sunt culturi bune, sunt culturi cu producţii care sigur că aici schimbările climatice dau şi eu un mod nou de gândire vizavi de proiecţia structurilor în România şi producţiile se înscriu între trei tone la grâu şi 8.500 de kilograme la grâu cu producţii medii, care ne asigură pe de o parte necesarul de consum în zona respectivă şi chiar disponibilităţi între judeţe. Pe total, putem spune şi vă voi prezenta exact în momentul în care avem o ultimă suprafaţă recoltată, noi avem întreagă cantitate de grâu necesară ţării şi disponibilităţi pentru export. Deci avem pâine în aşa fel încât să asigurăm nevoile ţării, evident, şi reluarea culturii, pentru că o parte din cantitate obţinută se va însămânţa şi este pornirea unei noi culturi pentru ciclul următor şi, evident, destinaţiile cunoscute de consum uman şi de furaje”, a declarat Petre Daea.

Ultimele știri

Radu Miruță pune ordine în Portul Constanța. Trenurile neprogramate riscă amenzi usturătoare

Radu Miruță a semnat un proiect de ordin care limitează trenurile de marfă neprogramate în Portul Constanța, cu amenzi pentru operatorii vinovați.

Guvernul recunoaște criza de la Dacia: Producția se prăbușește, locurile de muncă dispar. Ce măsuri sunt pregătite pentru Mioveni

Ministerul Economiei pregătește un plan de sprijin pentru Dacia, după avertismentele Renault privind pierderea competitivității producției din România.

Directori Romsilva, plecați la vânătoare în timpul programului de lucru: Diana Buzoianu dezvăluie ce a descoperit Corpul de Control la Iași. Se cere recuperarea...

Diana Buzoianu a semnat raportul Corpului de Control privind partidele de vânătoare organizate de Direcția Silvică Iași și cere recuperarea prejudiciilor.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine