Clotilde Armand, acuzată de abuz în serviciu. Consilierii locali ai PNL o dau în judecată. Sebastian Burduja: „Vorbim despre un abuz continuu şi extrem de grav”

Consilierii locali ai PNL Sector 1 anunţă că o acţionează în instanţă pe primarul Clotilde Armand pentru presupus abuz în serviciu, acuzând-o că nu vrea să aplice o hotărâre de consiliu local pentru digitalizarea primăriei.

Aceştia susţin că primarul Sectorului 1, printr-un abuz în serviciu săvârşit cu sprijinul funcţionarilor din aparatul de specialitate, refuză cu rea credinţă să pună în aplicare Hotărârile Consiliului Local al Sectorului 1, arătând că acest abuz a fost constatat şi de echipa de control a Instituţiei Prefectului prin raportul din 5 mai, prin care stabileşte şi un plan de măsuri, cu termene şi responsabilităţi concrete. Consilierii locali ai PNL Sector 1 mai susţin că şi acest raport este ignorat de primar.

„Atitudinea primarului este de dispreţ total faţă de cetăţeni şi lege. De doi ani vedem numai circ şi scandal. Singura mare realizare a fost alocarea a 100 de milioane de lei pentru panseluţe la ultima rectificare bugetară, în timp ce sectorul se scufundă în mizerie şi incompetenţă administrativă. În plus, vorbim despre un abuz continuu şi extrem de grav: zeci de hotărâri de consiliu local deja votate şi care, în loc să fie puse în executare, sunt blocate cu bună ştiinţă de primar de luni de zile. Mai mult, ţine în sertar şi proiectele de hotărâri depuse de colegii noştri, pe care refuză să le supună votului consiliului local, deşi ating zone de mare de interes pentru cetăţenii Sectorului 1: şcoli, parcări, locuire, calitatea vieţii, digitalizare”, a declarat preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Ultimele știri

Întorsătură neașteptată în scandalul capului de porc. Un angajat AUR îl acuză pe Lulea că și-a înscenat singur amenințările

Un consilier parlamentar AUR recunoaște că el a pus capetele de porc, dar acuză că totul a fost plănuit de Marius Lulea pentru a-l compromite pe George Simion.

Specialistul chemat de Georgescu să-i verifice casa, control judiciar. Omul a recunoscut că a fost la vila din Mogoșoaia

Vlad Alin Zamfir, specialistul chemat de Călin Georgescu să-i verifice casa din Mogoșoaia, a fost plasat sub control judiciar de DIICOT.

Fost viceprimar din Slatina, suspectat de camătă. Ar fi tras cu arma când au venit mascații

Un fost viceprimar din Slatina ar fi tras cu arma în timpul unei percheziții într-un dosar de camătă și șantaj.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine