Directorul Iogen Gânju de la Consiliul Județean Iași, respins la concurs
Directorul Iogen Gânju de la Consiliul Județean Iași, respins la concurs Credit: ReporterIS

Directorul Iogen Gânju de la Consiliul Județean Iași a reușit performanța să candideze pentru un post și să piardă: și-a stabilit singur tematica, a fost unicul concurent și totuși a luat sub baremul minim de 80 puncte. Cu alte cuvinte, a candidat singur, dar a ieșit pe locul doi!

Iogen Gânju ocupă de 4 ani funcția de director tehnic al Consiliului Județean, este însă interimar și a țintit un post de Șef Birou Patrimoniu, la Consiliul Județean iași, relatează publicația ReporterIs.

Iogen Gânju s-a aflat în situația în care și-a stabilit singur tematica de concurs, a fost unicul concurent și totuși a luat sub baremul minim de 80 puncte, respectiv a fost declarat respins la proba scrisă cu 68,80 puncte.

Paradoxal, Iogen Gânju a semnat el însuși organizarea concursului, a stabilit datele examenului, bibliografia și tot el a concurat. Tot el a și picat, relatează sursa citată.

Iogen Gânju va rămâne totuși director tehnic, tot interimar iar funcția de șef al Biroului Gestionarea Patrimoniului din cadrul Consiliului Județean (CJ) rămâne deocamdată neocupată.

Proba a fost pregătită pentru sine de către Iogen Gânju, funcționar în cadrul instituției. Și-a fixat singur datele de concurs, și-a făcut bibliografia și tematica, și-a semnat atribuțiile și, când a ajuns efectiv la proba scrisă, a picat-o. Nu a luat decât 68.80 de puncte. Deși concursul a fost unul intern, de promovare, în care aveau voie să se înscrie doar funcționari publici, nici așa directorul Gânju n-a putut lua examenul, deși a fost candidat unic.

În luna mai a acestui an, Iogen Gânju a început să-și pregătească singur un concurs pentru ocuparea postului de șef de birou aflat în subordinea sa. Serviciul face parte din Direcția Tehnică și se ocupă de tot ce înseamnă active aflate în patrimoniul județului Iași – inclusiv bunurile imobiliare. De asemenea, este persoana care decide condițiile în care se vând sau închiriază bunuri ale Consiliului Județean.

Pe 30 mai, Iogen Gânju, din calitatea de director interimar al Direcției Tehnice, a semnat trei documente în serie: bibliografia, tematica și atribuțiile șefului Biroului Gestionarea Patrimoniului. Documentele au număr de înregistrare consecutiv și se află în arhiva electronică a instituției.

Iogen Gânju a fost numit director interimar în perioada în care președinte era Maricel Popa, apoi a fost păstrat în funcție de către actualul conducător, Costel Alexe.

 

Ancheta integrală, pe ReporterIS.ro

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *