Bucureștenii ar putea sta în frig în această iarnă, cu caloriferele reci. Furnizorul de agent termic Elcen nu a cumpărat încă stocuri de gaze, iar motivul este unul legal: se află încă în insolvență.
ELCEN se află încă din punct de vedere juridic în insolvență, deși a plătit toate datoriile înscrise la masa credală, arată Profit.ro, citat de B1TV.
Elcen a cerut ieșirea din insolvență, dar mai mulți creditori, printre care și Primăria Muncipiului București, s-au opus, arată sursa citată.
Respingerea de către instanță a ieșirii din insolvență a făcut ca ELCEN să piardă așa-numitul ″bonus de cogenerare″, prevăzut ca schemă de sprijin de legislația europeană și suportat de consumatorii de electricitate pe facturi, normele în vigoare nepermițând acordarea acestui sprijin ″întreprinderilor aflate în dificultate″, inclusiv în insolvență.
„Prin sentința civilă nr. 2389/19.05.2022, judecătorul sindic a reținut faptul că este îndeplinită prima condiție prevăzută de dispozițiile art. 175 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, respectiv ELCEN a plătit integral obligațiile asumate prin planul de reorganizare către toți creditorii înscriși la masa credală însă, în ceea ce privește plata obligațiilor curente scadente, instanța a reținut faptul că această cerință nu este îndeplinită.
Înregistrarea pe rolul instanțelor judecătorești (atât în primă instanță, cât și în apel) a unor dosare asociate în cadrul cărora sunt contestate măsuri ale administratorului judiciar de respingere a unor creanțe curente împiedicând, în opinia judecătorului-sindic, închiderea procedurii”, se menționează în motivarea instanței.
Printre contestatari se numără și Primăria Muncipiului București, care revendică o datorie neplătită de circa 235.000 lei.
Compania arată că respingerea cererii de închidere a procedurii ELCEN i-a făcut imposibilă accesarea schemei de sprijin, pierzând astfel un ″venit considerabil″, estimat la 50 milioane lei pentru fiecare lună de vară și care ar urma să crească în sezonul de termoficare la minimum 90 milioane lei pe lună.
ELCEN precizează că i se cere să plătească gazele în avans pentru fiecare lună, pentru ca Romgaz să ″securizeze″ creanțele de recuperat, în ″ipotetica situație″ în care ELCEN ar ajunge în incapacitate de plată.
Ambele companii sunt controlate majoritar de către Ministerul Energiei, iar Romgaz este chiar acționar minoritar la ELCEN, cu o deținere de 2,5%.
Primarul general Nicușor Dan a promis recent că va plăti până la sfârșitul anului 220 milioane lei către Termoenergetica și că, în plus, va cere bani de la Guvern pentru datorii din trecut, ajunse la o valoare totală de 600 milioane lei.