Va fi o iarnă grea pentru toate statele europene pentru că războiul din Ucraina va continua, a spus secretarul genera al NATO, Jens Stoltenberg. Este necesar ca statele occidentale să continue mobilizarea pentru a sprijini trupele ucrainene a mai spus liderul Alianței.
„Nu trebuie să ne complacem în situația actuală. Nu trebuie să credem că războiul s-a sfârșit. Trebuie să mobilizăm mai mult sprijin pentru a menține sancțiunile și pentru a ne pregăti pentru iarnă. Iarna va fi grea și trebuie să furnizăm atât arme, cât și muniții și nu în ultimul rând, trebuie să îi furnizăm Ucrainei echipamente de iarnă, uniforme groase, corturi, generatoare, astfel încât să poată lupta pe tot parcursul iernii, care, cel mai probabil, va fi una foarte dificilă atât pentru Ucraina, cât și pentru restul Europei” a declarat Jens Stoltenberg, citat de agențiile de presă internaționale și preluat de B1TV.
Doar în ultima săptămână, armata ucraineană a eliberat aproximativ 2.400 de mile pătrate de teritoriu capturat de forțele ruse de la începutul războiului în februarie. Aceste câștiguri – cel mai tangibil punct de cotitură din război de până acum – se datorează în parte sprijinului prolific din partea NATO, alianța militară dintre 28 de țări europene plus Canada și Statele Unite, potrivit foreignpolicy.com.
Între timp, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, ar putea fi audiat în Duma de Stat a Rusiei. Convocarea ministrului lui Putin se va desfășura cu ușile închise, a declarat Serghei Mironov, liderul facţiunii parlamentare a partidului „Rusia Justă”, citat joi de publicaţia rusă Kommersant.
Mișcarea din Duma de stat vine în condițiile în care forţele ruse au fost criticate deschis de către experţi militari săptămâna aceasta după ce au pierdut controlul asupra celei mai mari părţi a regiunii Harkov.
Gestul ar fi unul fără precedent, având în vedere că Mironov este lider al micului partid pro-Kremlin „Rusia Justă”.