Depozitele de gaze din România sunt aproape pline. Prognoza pentru iarnă

Depozitele de gaze ale României sunt pline în proporție de 88%, iar oficialii Transgaz dau asigurări că vom trece cu bine peste iarnă. Încă se mai pompează gaze în acestea până la sfârșitul acestei luni, în condițiile în care media europeană a stocurilor este de 90%.

Potrivit Transgaz, sunt în depozite cu 430 de milioane de metri cubi mai mult decât aveam în aceeași perioadă a anului trecut. În cele mai friguroase zile avem nevoie aproximativ de 60 milioane de metri cubi, asta în condițiile în care iernile din ultimul timp au fost mult mai blânde, iar industria nu a mai funcționat la capacitate maximă.

Deși România consuma 70-80 de milioane de metri cubi, pentru iarna trecută nu a fost nevoie de mai mult de de 60 de milioane de metri cubi. Astfel, Transgaz spune că putem extrage din depozite undeva la 34 de milioane de metri cubi, aceasta fiind propunerea pentru începutul anului viitor. În plus, există și 30 de milioane de metri cubi care pot fi extrase atât din Marea Neagră, cât și din celelalte facilități interne, transmite PsNews.

La nivel european, depozitele de gaze au depășit un nivel mediu de 90%, peste cel de 80% stabilit de blocul comunitar, pentru a garanta un volum sigur în această toamnă și iarnă, în contextul nesiguranței legate de livrările de gaze naturale din Rusia.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Politolog despre Georgescu, după trimiterea în judecată: „Sper să înfunde pușcăria!”

Politologul Cristian Preda s-a exprimat extrem de dur miercuri,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine