Transportul gratuit pe tren în cazul studenților nu este o prioritate a Ministerului Educației. În prezent, există bilete reduse la jumătate de preț pentru studenți, deși în trecut acesta erau gratuite.
Corina Popa, purtător de cuvânt al Ministerului Educației, a declarat că „nu există în momentul de față nici un proiect de majorare a reducerii ( de 50% cât este în prezent – n.r.)”. Pe de altă parte, reprezentații studenților spun că este o discriminare între elevi și studenți.
În momentul de față, studenții cu vârsta de până la 26 de ani care sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, doar la instituțiile de învățământ acreditate din România, beneficiază de tarif redus cu 50% la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa 2, pe tot parcursul anului calendaristic, informează Ministerul Educației.
„Gratuitate este pentru studenții orfani sau proveniți din case pentru copii, tot pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri clasa 2, pe tot parcursul anului calendaristic.
Momentan, aceasta este legislația în vigoare, iar în momentul în care vom avea un nou cadru legislativ, vom avea mai multe informații despre eventualitatea ca această reducere să fie mai mare sau să rămână la nivelul care este acum”, a precizat Corina Popa, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, potrivit PsNews.
Potrivit oficialului, „nu vorbim despre o discriminare între elevi și studenți, dat fiind că învățământul este obligatoriu până în clasa a 12-a și atunci, bineînțeles că statul, pentru a garanta dreptul la educație, trebuie să ofere această posibilitate de transport fără costuri pentru elevi”.
„Cu siguranță, toate instituțiile statului, în măsura în care bugetul va permite, o să ia în calcul și noi prevederi care să stimuleze studenții printr-o reducere mai mare”, a precizat Corina Popa.
Studenții se simt discriminați
Alex Rădulescu, președintele Ligii Studenților în Științe Politice și Administrative din cadrul SNSPA și director al Biroului de Presă al Uniunii Studenților din România, a declarat că „într-adevăr, chiar dacă elevii reprezintă o categorie mai expusă din punct de vedere al fondurilor, asta nu înseamnă că trebuie să facem o diferență”.
„Sistemul educațional din România trebuie să se centreze atât pe elevi, cât și pe studenți, pentru că toți sunt beneficiari ai sistemului educațional. Faptul că la elevi există gratuitate este o măsură normală, pentru că educația în România este gratuită, dar asta nu înseamnă că ar trebui să excludem studenții din această ecuație.
Este un act de discriminare făcut de Guvern, pentru că nu trebuie să uităm principalul argument pentru care există gratuitate la transport: procesul educațional nu este doar cel care se desfășoară în sala de curs. Tu, ca student, ai cheltuieli și de acasă până la unitatea de învățământ. În plus, impactul bugetar din PIB, în perioada în care exista gratuitate pentru studenți, a fost nesemnificativ”, a mai adăugat Alex Rădulescu.
Gratuitatea pentru studenți a fost introdusă de Guvernul Grindeanu
Transportul feroviar gratuit pentru studenți a fost introdus în 2017 de Guvernul Grindeanu, apoi a fost eliminat în 2021, de Guvernul Cîțu.
„Studenții pot circula gratuit cu trenuri, clasa a II-a, începând de mâine, 1 februarie, potrivit unui act normativ adoptat de Executiv în ședința de astăzi. Este vorba despre Hotărârea pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți. Astfel, studenții români și străini înmatriculați la forma de învăţământ cu frecvență – licență, master, doctorat – în instituțiile de învăţământ superior acreditate din România beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor”, se arăta într-un comunicat de presă dat de Guvernul Grindeanu, la data de 31 ianuarie 2017.
Pe 18 februarie 2021, premierul Florin Cîțu a anunțat că Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care se elimină gratuitatea transportului cu trenul pentru studenți și se introduce un tarif redus cu 50%.