luni, aprilie 20, 2026
17.2 C
București

Ucraina, o țară „fără de Dumnezeu” și „sălbatică”. De ce s-a ajuns la reacția furibundă a diplomației ruse

Ucraina este „fără de Dumnezeu” și „sălbatică” consideră reprezentanta ministerului rus de externe. Reacția agresivă a Moscovei a venit după un raid al serviciilor de informații ucrainene într-o mânăstire din Kiev, unde bănuiau că se ascund agenți ruși.

Maria Zaharova acuză Ucraina că e o țară „fără Dumnezeu”, „sălbatică” și „imorală”, transmite Reuters, agenție citată de B1TV.

Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) și poliția au efectuat un raid, marți dimineață, la complexul Lavra Pecerska din Kiev, o mănăstire veche de 1.000 de ani, ca parte din operațiunile pentru a contracara presupuse „activități subversive ale serviciilor speciale ruse”.

Lăcașul de cult este parte a patrimoniului cultural ucrainean și găzduiește aripa pro-rusă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, fiind suspectat de SBU că ar putea deveni un „centru al lumii ruse”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că nu există nicio justificare pentru raid și a comparat „regimul de la Kiev” cu Bacchus, zeul roman al vinului, al cărui nume este adesea asociat în limba rusă cu haosul imoral și desfrâul.

Asta e doar un fel de Bacchanalia (sărbătoare antică închinată zeului Bacchus, n.r.) complet lipsită de Dumnezeu. Nu există nicio justificare sau explicație pentru acest lucru. Și nu poate exista”, a declarat Zaharova, la postul de radio Sputnik.

Asta este o altă parte din acțiunile absolut imorale și sălbatice ale regimului de la Kiev”, și-a continuat discursul reprezentata diplomației ruse.

Ultimele știri

UDMR îi va da cu flit lui Bolojan, dacă liderul PNL va bate palma cu AUR

PSD urmează să voteze dacă îi retrage sprijinul lui...

Von der Leyen cere reforme urgente în Ungaria. Fondurile UE, în pericol

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut...

„Momentul adevărului” la PSD – Mii de social-democrați decid azi dacă partidul se retrage de la guvernare

PSD se pregătește de o decizie majoră la întâlnirea...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine