Creșterea salariilor bugetarilor, pentru angajații care gestionează fondurile PNRR, a fost decisă de Guvern în ședința de luni.
Miniștrii au adoptat o hotărâre care prevede creșterea salariilor pentru angajații care gestionează fondurile europene din PNRR și din programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 – 2027.
Hotărârea de Guvern corelează prevederile legale care reglementează cadrul instituţional şi financiar general aplicabil fondurilor europene prin „introducerea noilor programe operaţionale 2021 – 2027; completarea structurilor, autorităţilor şi instituţiilor publice în care este încadrat personalul care îndeplineşte atribuţii privind gestionarea asistenţei financiare nerambursabile europene, prevăzute de regulamentele europene şi memorandumurile de finanţare aplicabile sau aferente elaborării, gestionării, negocierii şi implementării PNRR”, se arată într-un comunicat, citat de B1Tv.
În prezent, acești angajați au dreptul la majorarea cu până la 35% a salariului de bază însă prezenta hotărâre prevede „modificarea majorării salariale de la 35% la 50% până la prima evaluare a activităţii/performanţelor profesionale individuale”.
Guvernul a transmis că măsura e necesară pentru a stimula angajații care lucrează la proiectele cu fonduri europene „în vederea realizării investiţiilor cuprinse în PNRR şi pentru a asigura un aparat de lucru suficient de adecvat care să asigure îndeplinirea celor 507 jaloane până la data de 31 august 2026”.
Leave a comment