TikTok, interzisă în universitățile din SUA din cauza riscurilor de spionaj. Cum s-a ajuns la „riscuri pentru infrastructura critică”

TikTok este interzisă în unele universități americane, fiind considerată cu risc de spionaj. Rețelele wifi universitare au banat aplicația socială chinezească și au introdus în regulament, și prin ordine semnate de guvernator, interzicerea folosirii acesteia.

Universitățile din Texas au aplicat acum interdicția, iar decizia vine ca urmare a ordinelor executive emise de guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, care a invocat îngrijorări referitoare la confidențialitatea și securitatea datelor din cauza originii chineze a aplicației.

„Universitatea ia aceste măsuri importante pentru a elimina riscurile la informațiile conținute în rețeaua universității și la infrastructura critică”, a declarat Jeff Neyland, consilier al președintelui Universității din Texas , citat de TechCrunch și B1TV.

Descoperirile recente care demonstrau că TikTok a urmărit activitatea unor jurnaliști din SUA vin și ca o justificare asupra măsurilor actuale referitoare, motivând astfel îngrijorările autorităților.

Universitatea din Texas și Texas A&M University sunt două dintre cele mai recente colegii pentru a lua măsuri împotriva aplicației sociale, care este deținută de compania-mamă ByteDance din Beijing.

Rafala recentelor interdicții TikTok din campus a fost inspirată de ordinele executive emise de o serie de guvernatori de stat. Universitățile publice din Alabama, Arkansas, Florida, Georgia, Idaho, Iowa, Oklahoma, Dakota de Sud și acum Texas au luat măsuri pentru a restricționa accesul la aplicație, blocând-o din rețelele Wi-Fi din campus și dispozitivele deținute de școală.

„Așa cum este descris în directivele guvernatorului, TikTok culege cantități uriașe de date de la dispozitivele utilizatorilor – inclusiv când, unde și cum efectuează activități pe internet – și pune la dispoziție aceste informații potențial sensibile guvernului chinez” a declarat un purtător de cuvânt al Texas A&M University.

Guvernatorul Abbott a emis o ordonanță executivă în decembrie, cerând agențiilor guvernamentale să interzică accesul la aplicație pe dispozitivele guvernamentale din cauza preocupărilor privind securitatea și confidențialitatea. Agențiile au termen până în luna februarie pentru a se adapta la aceste schimbări.

Ultimele știri

Fermierii europeni sunt sufocați de birocrație. Un studiu comandat de Bruxelles cere simplificarea celor 50.000 de reguli din PAC

Un studiu comandat de Comisia Europeană arată că fermierii se confruntă cu peste 50.000 de cerințe birocratice din PAC și propune simplificarea procedurilor.

Cine va conduce noul Minister al Inteligenței Artificiale. Bogdan Dumitru Costinel vine din spatele Bitdefender

Expert în securitate cibernetică și fost om-cheie la Bitdefender, Bogdan Dumitru Costinel ar urma să conducă noul minister al AI.

Donald Trump face o gafă despre Crimeea. Președintele SUA susține că peninsula e înconjurată de „un ocean superb”

Donald Trump a spus greșit că peninsula Crimeea este înconjurată de ocean, nu de Marea Neagră și Marea Azov.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine