luni, septembrie 28, 2026
13.1 C
București

Lucian Bode, anunț despre un posibil cutremur: “Ţara noastră este mai pregătită în a face faţă unor situaţii de urgenţă majore”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, miercuri, în timpul şedinţei de guvern, că România este “mai pregătită” pentru a face faţă unor situaţii de urgenţă majore, cum este cazul cutremurelor, menţionând că fiecare judeţ deţine două containere cu echipamente şi echipaje de căutare salvare formate din 25 de persoane, informează Agerpres.

Ministrul a spus că “România este prima ţară din Uniunea Europeană care a ajuns în zona puternic afectată de seria de cutremure”. “România va fi întotdeauna alături de Turcia. (…) Astfel, în numai câteva ore, echipa specializată în căutare salvare RO-USAR din cadrul IGSU a fost mobilizată şi astfel 59 de salvatori, care reprezintă personal specializat de căutare salvare RO-USAR, medici şi asistenţi SMURD, personal cu echipe canine din cadrul Clubului câinilor utilitari, alături de doi ofiţeri de legătură din cadrul DSU au pornit spre Adana, Republica Turcia”, a explicat Bode. El a arătat că această mobilizare rapidă se datorează şi sprijinului oferit de Ministerul Apărării Naţionale, care a pus la dispoziţie trei aeronave pentru trimiterea în Republica Turcia a salvatorilor, dar şi echipamentelor specifice de intervenţie în astfel de situaţii. “Menţinând o legătură continuă cu autorităţile turce, solicitările de sprijin din partea lor au continuat, iar în urma discuţiilor cu ei prioritare sunt echipele de căutare salvare.

Astfel, în doar câteva ore, o altă echipă RO-USAR de intervenţie în astfel de situaţii de dezastru, alături de altă echipă medicală UPU SMURD de la Floreasca şi personal de specialitate cu resursă canină au fost mobilizate. În ceea ce priveşte numărul salvatorilor trimişi în sprijin, ajutorul român trimis către Republica Turcia s-a dublat, cel de al doilea modul însumând 58 de salvatori. Dată fiind situaţia extrem de dificilă care se regăseşte în Turcia, cu sprijinul Ministerului Apărării s-au trimis astăzi materiale indispensabile salvatorilor noştri care vor asigura buna lor organizare”, a adăugat Bode. Ministrul a mai spus că cea de a doua echipă de sprijin a plecat în Turcia cu două aeronave Spartan, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale. “Şi nu una, ci două aeronave C17 din cadrul Unităţii multinaţionale de transport strategic care operează din Baza aeriană Papa din Ungaria, utilizând resursele de zbor destinate Ministerului Apărării Naţionale, urmează să plece cu utilaje, vehicule, echipamente de care au nevoie salvatorii”, a adăugat Lucian Bode. El a arătat că echipa de salvatori deja a reuşit în mod integrat să salveze, până la acest moment, trei persoane de sub dărâmături, menţionând că acţiunile “grele de căutare salvare” continuă. Bode a mai spus că se analizează, totodată, posibilitatea de a oferi sprijin Siriei, o ţară greu încercată la rândul ei de acest dezastru. “Deja solicitările au venit pe mecanismul european şi sunt în procesare şi România va fi parte şi la acest sprijin. România continuă să-şi onoreze aşadar angajamentele internaţionale. Suntem de departe furnizori de protecţie civilă la nivel european şi, cum a menţionat domnul ministru Aurescu, pe lângă cei 21 de cetăţeni români şi doi cetăţeni străini pe care i-am adus în România, continuăm, în contact cu Ministerul Afacerilor Externe, cu autorităţile din Turcia, să aducem cu aeronavele care au plecat cu echipamente, să aducem cetăţeni care sunt în dificultate astăzi, mâine şi în zilele următoare”, a adăugat ministrul Bode.

Ultimele știri

Măsurile lui Siegfried Mureșan pentru ca românii din diaspora să vină acasă. Premierul desemnat spune că banii nu sunt suficienți

Siegfried Mureșan spune că românii din diaspora nu se vor întoarce doar pentru bani, ci pentru un stat funcțional.

Ce a răspuns Serghei Lavrov, întrebat dacă Rusia mai țintește Deveselu

Serghei Lavrov a evitat, în glumă, să spună dacă Rusia mai țintește baza militară de la Deveselu.

Siegfried Mureșan cere din nou sprijinul PSD. Îi provoacă pe social-democrați să dovedească prin vot că nu au „interese străine”

Mureșan îi provoacă pe Grindeanu și PSD să demonstreze prin vot că nu au fost influențați de interese străine în guvernare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine