https www.gandul.ro wp buga1

Corespondentul Pro TV în judeţul Dâmboviţa, Marius Buga, a fost reţinut pentru act sexual cu un minor, conform unor surse judiciare. Jurnalistul a fost audiat marţi în legătură cu aceste acuzaţii aduse de un adolescent de 16 ani.

Jurnalistul Marius Buga, în vârstă de 42 de ani, este unul dintre cei mai vechi și cunoscuți corespondenți locali ai postului Pro TV.

Victima este un băiat de 16 ani, aflat în plasament la un centru de copii unde chiar Marius Buga a filmat un reportaj.

Ieri, anchetatorii au făcut mai multe percheziţii, printre care şi la casa jurnalistului, de unde au ridicat mai multe telefoane mobile şi unităţi de calculator.

Băiatul a fost audiat la Poliția Târgoviște într-un alt dosar, iar pe parcursul audierilor, acesta le-a declarat polițiștilor că a întreținut relații sexuale cu jurnalistul Marius Buga.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște s-a înregistrat un dosar penal în care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană de sex masculin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 și 4 lit. e din Codul Penal. Facem mențiunea că, la acest moment al anchetei, nu pot fi făcute alte precizări, urmând ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite să fie emis un comunicat”, a anunțat marți Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Cum comentează Pro TV subiectul „Marius Buga cercetat penal”

Într-un scurt comunicat de presă, postul Pro TV a transmis următorul punct de vedere cu privire la situația corespondentului Marius Buga:

Am aflat cu surprindere despre investigația care îl vizează pe angajatul Marius Buga. La nivel de companie, condamnăm cu tărie orice acțiune imorală. Nu putem comenta această situație, dar suntem convinși că autoritățile iau toate măsurile pentru clarificarea acesteia. În momentul în care vom avea toate informațiile relevante, vom face demersurile necesare în cadrul companiei. Protecția minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *