Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că toate unitățile de învățământ din sector pot fi redeschise în siguranță și cere școlilor să decaleze orele astfel încât copiii să nu aibă pauze în același timp, iar clasele să fie aerisite la fiecare 20 de minute.
„Am încredere că împreună putem redeschide școlile în siguranță. La Sectorul 2 toate unitățile de învățământ sunt pregătite conform cerințelor. Reîntoarcerea copiilor în bănci nu putea fi amânată. Nimeni nu ne poate spune azi când va dispărea cu totul pandemia. E clar că nu putem aștepta la nesfârșit pentru a ne relua viața. De luni funcționăm în scenariul galben”, a scris Radu Mihaiu.
„Copiii de grădiniță, ciclul primar, clasa a 8-a și a 12-a revin la școală. Avem aproape un an de când trăim cu acest virus. Cunoaștem riscurile și efectele măsurilor. Suntem oricând pregătiți să ne adaptăm dacă circumstanțele o vor cere”, a scris Radu Mihaiu.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, mai precizează că, deși nu se află printre recomandările oficiale, a rugat școlile din Sectorul 2 să implementeze două măsuri suplimentare:
1. decalarea orelor astfel încât nu toți copiii să aibă pauză în același timp
2. aerisirea la fiecare douăzeci de minute.
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a solicitat ca orele să fie decalate, astfel încât copiii să nu aibă pauză în același timp
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, vrea să transforme tramvaiul 21 în metrou ușor, adică să-l ducă sub pământ, și să extindă linia până în Voluntari, a explicat edilul pentru HotNews.ro.
”Pe linia tramvaiului 21 ar trebui să se facă magistrala de metrou M7, dar durează foarte mult până vor începe lucrările deoarece sunt prioritizate alte proiecte, și atunci vreau să accesez niște bani din PNRR, care sunt green, ca să bag tramvaiul pe sub pământ, să-l transform în metrou ușor. De ce? Pentru că va merge mult mai repede, iar costurile nu sunt așa de mari ca la metrou, fiindcă nu trebuie să treci pe sub clădiri, nu trebuie să faci exproprieri, practic va merge pe sub actuala linie a tramvaiului 21. Mi se pare o idee bună și este relativ ieftin fiindcă nu trebuie să merg la adâncime mare, poți să acoperi la suprafață ca să amenajezi altceva acolo. Pe zona Moșilor vechi nu facem nimic, acolo este zonă protejată”, a declarat Radu Mihaiu.