Violeta Alexandru publică un centralizator al sporurilor: Sunt peste 50. Unii bugetari au spor de consemn la domiciliu

Fostul ministrul al Muncii, Violeta Alexandru, a făcut public un centralizator al sporurilor din domeniul bugetar. Violeta Alexandru spune că a identificat până acum șapte domenii, între care învățământ, sănătate, ordine publică sau administrație și peste 50 de tipuri de sporuri, de la spor pentru periculozitate sau suprasolicitare neuropsihică, până la munca în ture și spor de consemn la domiciliu. 

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Violeta Alexandru a prezentat o centralizare a informațiilor cu privire la domeniile ocupaționale bugetare și a publicat și câteva tabele în care se regăsesc condițiile de acordare și cuantumul fiecărui spor în parte.

Ce spune Violeta Alexandru

“Sunt 7 familii ocupaționale de funcții bugetare (învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție și Curtea Constituțională, apărare, ordine publică și securitate națională, administrație). Peste 50 de tipuri de sporuri (încă mai documentez) – de la spor pentru condiții de stres/suprasolicitare neuropsihică, la spor pentru munca în ture, spor pentru gestionarea informațiilor clasificate sau pentru păstrarea confidențialității”, a spus Violeta Alexandru.

„Și vechimea în muncă aduce o majorare a salariului la nivelul posturilor cu aceleași cerințe/responsabilități. Și dacă ești nominalizat în proiecte din fonduri europene ești avantajat – primești o majorare a salariului de până la 50%. Personalul bugetar beneficiază și de indemnizație de hrană (347 lei/lună) și, desigur, de vouchere de vacanță. Este foarte bine că s-a început o evaluare completă pentru fundamentarea deciziilor”, a scris Violeta Alexandru pe rețeaua socială.

Mai mult, fostul Ministru al Muncii, Violeta Alexandru, propune și stabilirea unor indicatori de performanță în administrație ca “abia apoi să se treacă la salarii, sporuri, venituri, în general”.

„Astăzi este invers: mai întâi banii (aici de urmărit cumulul de sporuri!) iar discuția despre performanță se amână veșnic. Rezistența este imensă. Nu cred că un om din sistemul privat își dorește o administrație populată de funcționari nepregătiți, ba dimpotrivă. Eu nu sunt pentru ca în administrație să se câștige cât mai puțin posibil. Avem, în schimb, experiențe zilnice când intrăm în contact cu un sistem public arogant, neperformant (nu toți angajații, desigur!) căruia îi tot cresc veniturile din taxele și impozitele și, până la urmă, din munca celor activând în mediul privat. Când descoperi câte privilegii au funcționarii/cei plătiți din bani publici (privilegii obținute, în mod intenționat, cu toată discreția/lipsa de transparență), fără să livreze performanță, fără să vezi o administrație având respect pentru contribuabil – atunci chiar deranjează!”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Sindicaliștii din administrația publică protestează în Capitală și amenință cu greva generală Renunțați la politicile adoptate „din pix”

Reprezentanții sindicatelor din administrația publică organizează luni, 15 septembrie,...

Soluțiile pentru supraviețuirea Guvernului Bolojan dacă PSD părăsește coaliția: Analiza unui politolog

În contextul amenințărilor repetate ale PSD cu ieșirea de...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine