Raluca Turcan, anunț cu privire la alocații: În funcție de rezultatul votului din Parlament, vom vedea dacă vor mai fi și alte majorări 

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a explicat joi că la ora actuală bugetul prevede creșterea alocațiilor de stat pentru copii în două etape – finalul anului trecut și începutul anului acesta. „În momentul de față avem un proiect de lege în Parlament. În funcție de rezultatul votului din Parlament, vom vedea dacă vor mai fi și alte majorări”, a adăugat Raluca Turcan.

„Așa cum am menționat și la audierile din comisiile reunite, în momentul de față bugetul prevede majorarea alocațiilor în două etape – finalul anului trecut și începutul anului acesta. În momentul de față avem un proiect de lege în Parlament. În funcție de rezultatul votului din Parlament, vom vedea dacă vor mai fi și alte majorări”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, scrie B1TV.

Întrebată dacă nu cumva e foarte posibil ca singura majorare din 2021 să rămână cea din ianuarie, având în vedere că PNL, USR-PLUS și UDMR au majoritate în Parlament, Raluca Turcan a afirmat: „Nu mă pot antepronunța. Vom vedea până la urmă ce va rezulta din dezbateri și vot. Până la urmă, dezbaterile trebuie să aibă la bază și componenta de asigurare a resurselor, și evident de voință exprimată prin vot”.

Întrebată dacă s-a făcut un calcul cu privire la eventualele economii pe care le-ar putea genera un proiect de acest gen, ea a explicat: „Orice proiect are o fundamentare și, în fundamentare, sunt incluse rațiunile pentru susținerea lui. Așadar, le veți vedea atunci”, a spus Raluca Turcan.

Kelemen Hunor anunță înlocuirea sporurilor cu premiile pentru performanță. Raluca Turcan: „Sunt și sporuri justificate”

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele...

George Simion, reacție după scenariul dispariției banilor cash: „Nu vom accepta niciodată!”

George Simion, liderul AUR, s-a arătat ferm împotriva unei...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine