Raed Arafat explică cum trebuie să procedăm în zilele în care magazinele se închid la ora 18.00

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a explicat, joi seară, după ședința de Guvern în care au fost decise noile restricții la nivel național, despre cum trebuie să procedeze oamenii pentru a face cumpărături în zilele în care magazinele se închid la ora 18.00 iar restricțiile de circulație intră în vigoare la ora 20.00.

„Am să vă spun sfatul pe care îl dau. În primul rând, am menționat să fie și un ordin al ministrului sănătății și al ministerelor de resort, probabil Ministerul Economiei, care vor stabili inclusiv care sunt regulile, numărul de persoane în magazin și în spațiul respectiv și cum se va controla acest lucru”, a spus Raed Arafat.

Raed Arafat explică cum trebuie să procedăm în zilele în care magazinele se închid la ora 18.00

„Sunt convins că vor fi multe discuții aici, când ai ajuns la faza la care la ora 18.00 se închide magazinul și la ora 20.00 trebuie să fii acasă, înseamnă că ești în faza în care agenții economici trebuie să se gândească la telemuncă, trebuie să se gândească la decalarea programului de muncă”, a menționat Raed Arafat.

Totodată, secretarul de stat Raed Arafat a ținut să sublinieze faptul că nu toată lumea trebuie să meargă la cumpărături cu cinci minute înainte ca acestea să se închidă, ci mai degrabă, ar trebui aleasă o zi în care să se aprovizioneze cu alimente.

„Asta nu înseamnă că noi muncim normal până la ora 18.00, după care toată lumea este la magazin. Înseamnă că trebuie să ne adaptăm, acest program trebuie să ne trimită către o adaptare la locul de muncă pentru a reduce contactul și acolo. Regulile sunt prevăzute, trebuie doar respectate. Dacă faci acest lucru, poți să găsești și momentul în care te duci la magazin nu neapărat la ora 17.55, poți să desemnezi ziua în care te duci, că nu vei merge în fiecare zi”, a precizat Raed Arafat.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

George Simion: „Nicușor Dan NU are ce căuta în Ucraina. Noi, românii, ne dorim. PACE, nu război!”

Liderul AUR, George Simion, a transmis un mesaj înaintea...

USR își alege noul președinte: Nouă candidați în cursa pentru conducerea partidului

Uniunea Salvați România a demarat miercuri, la ora 10:00,...

Șeful serviciilor secrete germane avertizează: Putin ar putea trimite “omuleții verzi” într-o țară NATO

Bruno Kahl, șeful Serviciului Federal de Informații din Germania...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine