Premierul maghiar închide în față ușa României pentru grupul Vişegrad: „Grupul nu intenţionează în prezent să admită noi membri permanenţi”

Premierul ungar, Peter Magyar, a anunţat că Grupul de la Vişegrad nu va admite noi membri permanenţi, dar va colabora cu alţi parteneri în format V4-plus. Într-o întâlnire recentă, liderii V4 au convenit să intensifice cooperarea pentru interese comune şi să susţină integrarea Balcanilor de Vest.

Premierul Peter Magyar a declarat că Grupul de la Vişegrad (V4) nu va include noi membri permanenţi, dar va coopera cu alţi parteneri în format „V4-plus”. Declaraţia a fost făcută marţi, fiind relatată de agenţia croată HINA, citând MTI.

Grupul de la Vişegrad, fondat în 1991 de Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia, are ca scop susţinerea intereselor economice comune, liberul schimb şi dezvoltarea infrastructurii. La începutul lunii iunie, Magyar propusese invitaţi precum Austria, Croaţia, Germania, România şi Slovenia.

Magyar a subliniat importanţa sprijinului pentru integrarea Balcanilor de Vest, menţionând că stabilitatea şi dezvoltarea regională sunt esenţiale pentru securitatea şi competitivitatea pe termen lung a UE.

Liderii Grupului s-au întâlnit la Godollo, lângă Budapesta. Magyar, împreună cu Andrej Babis, Donald Tusk şi Robert Fico, au discutat despre consolidarea V4 pentru a avea un impact mai puternic în deciziile europene.

Premierul ungar a remarcat creşterea rapidă a Europei Centrale, evidenţiind capacitatea industrială şi forţa de muncă calificată. „Cei 65 de milioane de locuitori ai V4 fac mai mult comerţ cu Germania decât face Germania cu Franţa”, a spus Magyar, prezentând planuri pentru o cale ferată de mare viteză.

Conform unei declaraţii comune, liderii V4 au decis să consolideze cooperarea, bazându-se pe interese comune şi realizări anterioare, inclusiv în politicile UE privind energia şi migraţia.

Declaraţia comună a subliniat importanţa cooperării cu parteneri regionali şi globali, menţionând domenii de interes comun precum politica agricolă, integrarea bazată pe merit şi politica comercială. Liderii au cerut miniştrilor să restabilească canalele de cooperare eficiente din trecut.

Ultimele știri

Rusia reorganizează cercetarea în longevitate. Universitatea „Pirogov” trece sub control direct de la Kremlin

Rusia reorganizează cercetarea medicală de elită sub Agenția Medico-Biologică, în timp ce fiica lui Putin coordonează un program de biotehnologie de 26 de miliarde de dolari.

Traian Băsescu critică plata trupelor americane, o „idee poloneză proastă”. „Noi nu cumpărăm mercenari”

Traian Băsescu spune că ideea de a plăti SUA pentru păstrarea trupelor în România ar fi fost „împrumutată” de la Polonia și nu poate funcționa.

Ion Cristoiu îi compară pe democrați cu USR-iștii. Vor face două greșeli fatale după preluarea Congresului

Ion Cristoiu crede că democrații americani vor comite două greșeli majore, pornind anchete și răzbunări împotriva lui Trump.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine