Grevă la metrou, cu revendicări neclare. Circulația este paralizată în București

Grevă la metrou. Circulația metroului este oprită vineri dimineață în București, iar călătorii au fost nevoiți să apeleze la RATB pentru a ajunge la serviciu. Sindicaliștii au declanșat o acțiune spontană de protest, pe fondul posibilității de plafonare a salariilor.

Sindicaliștii au coborât în tunel, pe şine, în staţia Piaţa Unirii 1. Din cauza faptului că trenurile nu pot circula, întreaga rețea subterană este blocată.

Grevă la metrou. Reprezentanții Metrorex spun că revendicările protestarilor nu sunt clare, însă este posibil ca mitingul să aibă loc pe fondul încercării ministrului Transporturilor de a bloca privilegiile salariale și comerciale ale sindicaliștilor, relatează B1TV.

„Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii”, au transmis reprezentanţii Metrorex într-un comunicat.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Tăierile lui Bolojan, oficiale. Măsurile anunțate public de premier

Premierul Ilie Bolojan a prezentat miercuri, într-o conferință de...

Politolog despre Georgescu, după trimiterea în judecată: „Sper să înfunde pușcăria!”

Politologul Cristian Preda s-a exprimat extrem de dur miercuri,...

Când vor fi tăiate subvențiile pentru partide. Bolojan a dat detalii

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va propune reducerea...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine