Premierul Florin Cîțu a anunțat, vineri, că restricțiile decise joi seara de Guvern nu vor fi aplicate din această seară, ci se amână până duminică.

„Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziție să se pregătească, am avut o discuție cu domnul Arafat și am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a explicat Florin Cîțu.

Cîțu: Restricțiile se amână până duminică

Asta înseamnă că vineri și sâmbătă oamenii pot să circule și după ora 20, până la ora 22 cât era stabilit până acum. De asemenea, magazinele nu se vor mai închide vineri și sâmbătă la ora 18.

După anunțul premierului Florin Cîțu, a venit și GCS cu precizări:

„Noile măsuri sunt raportate la incidență, fapt pentru care după publicarea HG în MOf, în cursul acestei după-amiezi, comitetele județene pentru situații de urgență urmează să constate încadrarea în limitele incidenței, în termen de 48 de ore. Acest lucru se petrece pe baza datelor transmise de DSP-uri, pentru fiecare localitate, comitetelor pentru situații de urgență. În consecință, toate măsurile care se raportează la incidență din acest HG vor intra în vigoare începând de duminică, și nu doar o parte dintre acestea”.

Florin Cîțu, apel către români să se înscrie pe listele de așteptare pentru vaccinare

„M-am uitat pe platforma de vaccinare numărul de persoane pe lista de așteptare este de doar 771.663. Spun doar pentru că așa cum arată lucrurile și vom avea o capacitate de vaccinare de 100.000 de persoane în prima săptămână din aprilie, pe zi. Această listă de vaccinare va fi epuizată foarte rapid. De aceea spun că este foarte important să menținem clar mesajul pentru vaccinare, pentru că sper să nu ajungem să avem doze suplimentare”, a spus Florin Cîțu.

În total, până la finalul lunii septembrie, România ar trebui să aibă 25,7 milioane de doze, cu cinci milioane mai mult față de estimarea inițială.

„Lucrurile se pot modifica, dar, până acum, să ştiţi că, atunci când tragem linie, s-a modificat în bine, pentru că ne aşteptăm la finalul lui martie să avem 2,4 milioane de doze şi avem 2,6 în acest moment. În aprilie vom primi 4,5 milioane doze, în mai 4,970, aproape 5 milioane de doze, în iunie 6,8 milioane, în iulie 7,4, în august 8,1 şi în septembrie 8,4”, a menționat premierul Florin Cîțu.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *