Premierul Florin Cîțu spune că românii pot protesta atâta timp cât respectă legislația. Acesta mai spune că înțelege oboseala oamenilor, după un an de pandemie de coronavirus, dar că e nevoie de încă un efort până când majoritatea populației va fi vaccinată.
„Știm că există în societate o oboseală după un an în care am combătut această pandemie, dar încă nu am trecut. E novoie de încă un efort să trecem peste această perioadă. Am luat măsuri pentru a încetini gradul de răspândire a virusului şi pentru a ne permite să accelerăm campania de vaccinare”, a spus Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă.
Florin Cîțu: „Românii pot să protesteze atât timp cât nu încalcă legislația”
Premierul Florin Cîțu a adăugat că România va avea în plus 4,5 milioane de doze de vaccin în luna aprilie.
„Vom creşte capacitatea de a vaccina la 100.000 de persoane zilnic şi, faţă de planul iniţial, dacă acest calendar de livrare a vaccinurilor se păstrează, vom putea vorbi de vaccinarea a 10 milioane de cetăţeni în luna august, în loc de luna septembrie. Dar totul depinde de noi, să putem şi să mergem să ne vaccinăm”, a spus Florin Cîțu.
„Românii pot să protesteze atât timp cât nu încalcă legislația în vigoare. Dreptul de a avea o opinie în România rămâne, avem opinii diferite, pentru mine foarte important e să continue campania de vaccinare. Este foarte important să găsim cele mai bune măsuri pentru a-i ajuta pe români. Ştiţi foarte bine, sunt spitale foarte aglomerate, de aceea luăm aceste măsuri. În acest moment pe acest lucru mă concentrez. Oamenii trebuie să respecte legea, toţi trebuie să respectăm legea”, a spus Florin Cîţu.
„Îi înţeleg pe români că după un an au obosit, toţi am obosit, ne luptăm cu pandemia de un an de zile şi am făcut toate eforturile. Am comandat doze de vaccin mai multe decât am avea nevoie, pentru a ne asigura că dacă este nevoie şi anul viitor vom avea acest vaccin”, a spus Florin Cîțu.
„Dacă nu este nevoie, vom putea să exportăm. Adică trebuie să ajutăm şi populaţia din jurul României, nu este de ajuns să vaccinăm cetăţenii României dacă vrem să scăpăm de pandemie. Vom face toate eforturile şi sunt gata să stau la masă cu orice vine cu soluţii pentru a-i ajuta pe români în această perioadă dificilă”, a adăugat Florin Cîțu.