Sorin Oprescu, în instanță. Un procuror de la DNA a cerut, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, mărirea pedepsei în cazul fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu în dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani şi 4 luni închisoare pentru luare de mită, constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu, scrie G4Media.
Totodată, Sorin Oprescu a susținut că procurorii au căutat prin toată lumea să vadă dacă are averi ascunse, dar nu au găsit nimic, pentru că el nu a încălcat niciodată legea: „”Nu am averi ascunse, nu am vile mascate, nu am averile despre care spun ei”.
Sorin Oprescu a declarat că nu a încălcat niciodată legea. O spun fără falsă modestie, în viața mea am facut bine pentru oameni. (…) Toate acuzațiile care mi s-au adus sunt facute pe vorbele unui om care a comis aceasta delațiune pentru a-și obține o pedeapsă mai mica. (…) De-a lungul mandatului de primar general am avut 462 de plângeri penale, toate sunt incheiate cu NUP. N-am încălcat niciodată legea. Am aproape 50 de ani de muncă. Nu am trecut de bariera pe care mi-a dat o educația. Va rog să țineți  seamă că, totuși, am fost și încă mai sunt chirurg, am fost primar general, senator și nu in ultimul rand am o pregatirs academica de ani de zile. Si nu mi s-a reproșat niciodată nici ca mi-a lipsit vreun ban, profesionalismul, că aă fi fost un nemernic care a încălcat legea și am incercat să mă ascund.” a subliniat fostul primar Sorin Oprescu.

Mai precis, magistratul a solicitat ca instanța care va da decizia finală, Curtea de Apel București, să se orienteze spre o pedeapsă maximă prevăzută de lege în cazul acuzațiilor imputate lui Sorin Oprescu – luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, constituire a unui grup infracțional organizat.

„Orientati pedepsele către maximum special. Prin prisma funcției deținute, Sorin Oprescu a înțeles să pervertească actul administrativ. A înțeles să comită cele mai grave fapte prevăzute de codul penal”, a precizat în sala de judecată procurorul de caz, conform unor surse participante la ședință.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *