joi, iunie 11, 2026
29.1 C
București

Gabriela Firea reacționează după ce bugetul Capitalei a fost respins: Nu pot să fiu cinică, să mă bucur că acum dau și ei cu capul de pragul de sus

Gabriela Firea a comentat miercuri la Antena 3 respingerea bugetului Capitalei, după ce consilierii USR PLUS au refuzat să îl voteze, scrie G4Media.ro. „Cu amărăciune spun, nu cu aroganță, nu pot să mă bucur, nu pot să fiu cinică, să mă bucur că, acum dau și ei cu capul de pragul de sus”, spune senaotarea PSD.

Gabriela Firea îl acuză pe primarul Nicușor Dan că în campania alegerilor locale, când erau în competiție electorală, acesta i-ar fi adus numai „acuzații nefondate”, în privința modului în care era alcătuit bugetul Capitalei.

Gabriela Firea reacționează după ce bugetul Capitalei a fost respins

„Cunosc situația din București, din punct de vedere administrativ, foarte bine. În fiecare an a fost dificil să se realizeze bugetul, deoarece, deși Bucureștiul contribuie la produsul intern brut al țării (PIB), cu 25 de procente, se întoarce la Capitală de la Ministerul de Finanțe doar cu un procent, ceea ce este foarte puțin. Şi mie mi-a fost foarte dificil să întocmesc acest buget”, a comentat Gabriela Firea la Antena3.

Gabriela Firea a spus că nu poate să fie cinică și să se bucure că liberalii și Nicușor Dar „dau și ei acum cu capul de pragul de sus”, după ce au criticat-o pe ea, că în fosta ei calitate de primar nu și-a făcut bine treaba.

„Cu amărăciune spun, nu cu aroganță, nu pot să mă bucur, nu pot să fiu cinică, să mă bucur că acum dau și ei cu capul de pragul de sus, cum se spune, pentru că în campanie m-au demonizat și au spus că eu am alcătuit în fiecare an un buget populist, un buget suprarealist. Că m-am bazat de fiecare dată pe 7 miliarde de lei dar, de fapt, trebuia să mă mărginesc la 4 miliarde care veneau direct și sigur de la Ministerul de Finanțe, ceea ce nu a făcut niciun primar înaintea mea și cu siguranță nu va face nici de aici înainte”, a comentat Gabriela Firea.

Ultimele știri

Lista miniștrilor viitorului Guvern. Ce nume propune Eugen Tomac: „Nicio persoană nu este de neînlocuit”

Premierul desemnat Eugen Tomac a încheiat negocierile pentru formarea...

Dacian Cioloș își lansează candidatura pentru Francofonie. Ce reprezintă această rețea

Dacian Cioloș și-a lansat oficial candidatura pentru funcția de...

S-a schimbat legea în România. Nicușor Dan a semnat: Amenzi de până la 12.000 de lei pentru românii care își deranjează vecinii

Românii care organizează petreceri zgomotoase riscă amenzi de până...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine