Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat joi că probabil în prima şedinţă a coaliţiei se va discuta despre situaţia alocaţiilor pentru copii, menţionând că el şi premierul Florin Cîţu nu susţin o majorare de la 1 iulie.

Ludovic Orban face anunțul: „Premierul şi eu nu susţinem creşterea alocaţiilor de la 1 iulie”

Cu siguranţă, chiar săptămâna asta ar fi trebuit, dar a apărut prezentarea publică a PNRR şi nu am mai ţinut şedinţa coaliţiei. Probabil, la prima şedinţă a coaliţiei vom discuta. Punctul nostru de vedere l-am exprimat, atât premierul Cîţu, cât şi eu, şi anume că susţinem formula care a fost adoptată în Senat. Acolo este OUG, este o lege de adoptare a OUG care a suferit un amendament în Senat şi, din punctul nostru de vedere, susţinem amendamentul în Senat, să nu existe creşterea de la 1 iulie. De altfel, am şi anunţat public că aceasta va fi poziţia noastră”, a afirmat Ludovic Orban, citat de Digi 24.

De altfel, preşedintele PNL, Ludovic Orban, declara la Piteşti că nu există resurse pentru încă o creştere a alocaţiilor copiilor în acest an.

Au mai apărut păreri… Nu aş vrea să comentez. Sunt convins că vom ajunge la o soluţie. PNL, şi nu numai PNL, majoritatea acestei coaliţii a hotărât o formă la Senat prin care creşterea alocaţiilor s-a făcut numai de la 1 ianuarie. Hai să fim cinstiţi: nu există resurse ca să ne mai permitem încă o creştere a alocaţiilor în acest an, dacă vrem să le creştem şi la anul. Şi ca atare, noi susţinem formula de creştere a alocaţiilor care s-a făcut la 1 ianuarie să nu se mai facă de la 1 iulie, ci să se facă de la anul”, a spus Ludovic Orban.

Ce spune fostul șef al Corpului de control

Fostul şef al Corpului de control al lui Ludovic Orban, Daniel Dragoş Tănăsoiu, a lansat un prim atac la adresa lui Florin Cîţu, care şi-a anunţat candidatura la şefia PNL.

Acesta dezvăluie că Florin Cîţu nu ar fi ajuns nici măcar candidat pentru un post de senator fără susţinerea lui  Orban

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *