Ludovic Orban: Eu sunt garantul menținerii coeziunii în această coaliție

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că în partid va fi o competiție „de proiecte” cu premierul Florin Cîțu și a precizat că el este „garantul” coeziunii în coaliție, după ce premierul Florin Cîțu a spus că dacă va câștiga competiția internă din PNL, coaliția va funcționa mai bine.

„Va fi o competiție de proiecte, în care fiecare își va prezenta viziunea și până la urmă membrii PNL vor decide”, a precizat Ludovic Orban, citat de Digi 24.

Președintele PNL spune că au fost momente dificile pentru formarea coaliției de guvernare, însă le-a depășit pe toate prin negocieri.

„Eu am fost șeful echipei de negociere în calitate de președinte PNL, negocieri care au fost dificile, dar în urma acestor negocieri am reușit formarea coaliției, negocierea guvernului și am reușit să luăm acele măsuri care trebuiau luate înainte de 1 ianuarie ca să menținem România credibilă pe plan internațional și ca să putem să împiedicăm derapaje bugetare”, a spus Ludovic Orban.

Ludovic Orban consideră că este „mai degrabă” un garant al coeziunii din coaliție.

„Am participat la toate negocierile în coaliție, împreună am convenit asupra unei forme finale a PNRR, formă care a fost trimisă la Bruxelles, de asemenea am depășit un moment de criză, ca urmare a intervenției mele în calitate de președinte al PNL. Eu sunt mai degrabă un garant al menținerii coeziunii în această coaliție”, a mai declarat  Orban.

 Ludovic Orban: „Premierul şi eu nu susţinem creşterea alocaţiilor de la 1 iulie”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat joi că probabil în prima şedinţă a coaliţiei se va discuta despre situaţia alocaţiilor pentru copii, menţionând că el şi premierul Florin Cîţu nu susţin o majorare de la 1 iulie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat joi că probabil în prima şedinţă a coaliţiei se va discuta despre situaţia alocaţiilor pentru copii, menţionând că el şi premierul Florin Cîţu nu susţin o majorare de la 1 iulie.

Ultimele știri

Nicolae Ciucă a lăsat PNL cu datorii uriașe: Partidul va fi executat silit de către ANAF

ANAF va executa silit PNL, după ce AEP a cerut oficial acest lucru. Partidul trebuie să returneze peste 14 milioane de lei la buget.

Procesele băncilor din dosarul ROBOR au început. Majoritatea băncilor vor procese secrete

Au început procesele băncilor amendate cu peste 700 de milioane de euro în dosarul ROBOR. Chirițoiu anunță primele decizii în câteva săptămâni.

Se pregătește o primă reformă în MAI! ‘Ținta’ ministrului de Interne, Marian Neacșu

Marian Neacșu pregătește o primă reformă în MAI, iar Academia de Poliție ar fi prima instituție vizată, potrivit unor surse.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine