Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, la Arad, că în implementarea PNRR se va ține cont de atingerea unor “borne” pentru a se încadra în termenul limită de 2026, iar dacă un proiect va întârzia, altul îi va putea lua locul. Totodată, acesta a spus că va permite Agențiilor de Dezvoltare Regională, nu doar ministerelor, să implementeze investiții, pentru a grăbi procesul.

Florin Cîțu: Dacă se întârzie un proiect în implementarea PNRR, altul îi poate lua locul

“PNRR are o limită clară în care banii pot fi investiți, până în 2026. Are niște borne intermediare, ceea ce face lucrurile foarte simple pentru noi, atunci când evaluăm un proiect. Dacă un proiect care este în derulare în PNRR, de exemplu construim un spital, și se întârzie, altul poate să îi ia locul. Trebuie să lovim acele borne. Nu lovim bornele pe investiții și pe reforme, nu primim banii. Mi se pare foarte transparent, clar și eficient. Știi de la început în ce te bagi”, a declarat Florin Cîțu.

„În PNRR, o condiţie importantă a fost să fie proiecte mature, care pot să fie finalizate până în 2026. Nu poţi să te duci la Comisia Europeană cu proiecte care se finalizează istoric în şase, şapte, opt ani şi să spui că le faci în trei ani de zile după ce tu niciodată n-ai făcut un astfel de proiect în România, deci n-ai niciun fel de istorie că poţi să faci un astfel de proiect”, a afirmat premierul Florin Cîțu, joi la Arad, la o întâlnire cu autoritățile locale și Agenția pentru dezvoltare Regională Vest.

De asemenea, acesta a declarat că, printr-o ordonanță de implementare a Planului, va include și cele opt Agenții de Dezvoltare Regională (ADR) să implementeze proiectele de investiții.

”Administrația trebuie să se miște foarte repede. În ordonanța de implementare pe care o vom implementa, vom include și ADR-urile la unitățile care să implementeze proiecte de investiții, nu doar ministerele. E o modificare pe care o vom face în perioada următoare”, a declarat Florin Cîțu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *