Premierul Florin Cîţu a declarat că România este angrenată într-un „proces de vindecare a justiţiei”şi că reforma demarată în justiţie nu va fi un proces uşor deoarece sunt „încă mulţi” care îşi doresc o justiţiei ineficientă şi incontrolabilă.
„Fără o justiţie independentă, eficientă şi responsabilă nu poate exista democraţie liberală consolidată. Suntem acum un stat membru UE şi NATO, suntem racordaţi la valorile democraţiilor consolidate europene şi suntem în pragul unui proces masiv de schimbări economice, sociale şi politice”, a spus Florin Cîţu într-un mesaj transmis de Ziua Justiţiei pe pagina de Facebok a guvernului României.
Şeful Executivului, Florin Cîțu, a adăugat că reforma în domeniul justiţiei este un proces deja demarat de coaliţia forţelor proeuropene, care conduce acum România.
„Nu va fi uşor. Sunt încă mulţi care îşi doresc ca justiţia să rămână ineficientă şi controlabilă. Însă, alături de partenerii noştri instituţionali la nivel european, suntem angrenaţi într-un proces de vindecare a justiţiei de răul care i-a fost adus în anii care au trecut”, a spus premierul Florin Cîţu.
Totodată, Florin Cîțu a povestit despre experiența americană, pe vremeacând a petrecut peste un deceniu peste Ocean, unde a avut parte, spune el, de tot soiul de experiențe.
„Am petrecut peste un deceniu în Statele Unite, tânăr fiind, după comunism, m-am mutat în SUA și am fost la școală acolo și am avut un serviciu acolo. Le-am făcut pe toate – de la spălat vase la a lucra pe strada 42 colț cu Madison, în Manhattan.Sunt multe lecții pe care le-am învățat cu toții de la SUA, de la istoria ei, pe care ar trebui să le folosim astăzi în România”, a spus Florin Cîțu.
„Ar trebui să fie o lecție pentru România și ar trebui să adoptăm acest crez. În al doilea rând, antreprenorul, oamenii care încearcă să aibă propriile afaceri, încearcă și eșuează, încearcă din nou, sunt eroii acelor economii și sunt celebrați în SUA și ar trebui să facem la fel și în România. Dacă vom face aceste două lucruri, sunt sigur că România va avea un viitor măreț”, a spus premierul Florin Cîțu.