PNL Brașov semnează Moțiunea de susținere a lui Orban: Singurul lider pe care partidul îl are în momentul de față,

Unul dintre susținătorii declarați ai lui Ludovic Orban în competiția internă pentru președinția partidului este liderul Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea, președintele organizației județene a PNL.

În cadrul Conferinței pentru alegerea noii conduceri a filialei brașovene, acesta și-a anunțat sprijinul pentru Ludovic Orban, și nu doar atât, Ioan Veștea a anunțat că a semnat Moțiunea politică a lui Orban.

În aplauzele PNL Brașov, Veștea le-a spus colegilor săi că se așteaptă să fie susținut în demersul sprijinirii lui Ludovic Orban, „așa cum am fost sprijinit și până acum”. În finalul discursului său, Veștea i-a transmis contracandidatul lui Orban, actualului premierul Florin Cîțu, să sprijine Brașovul, așa cum a făcut-o și Orban:  „Îl asigur (pe Cîțu – n.red) de toată onestitatea de respectul și colegialitatea mea. Aștept și din partea sa același sprijin pe care l-am primit din partea domnului Orban pentru că l-am votat în forul statutar al partidului pentru a prelua conducerea Guvernului”, a punctat Veștea, citat de G4media.

PNL Brașov: „Și Brașovul este Ardeal”

„Și Brașovul este Ardeal. Și noi avem proiecte majore. De asemenea, mai știm câteva județe din Ardeal care vor vota masiv cu domul Orban, Bistriția Năsăud, de exemplu merge cu domnul Orban. Nu vreau eu să deconspir pe nimeni, dar știu sigur că sunt primari și aleși locali din Arad, din Caraș Severin și din foarte multe alte județe care îl vor susține pe domnul Orban la Congres”, a comentat președintele PNL Brașov pentru G4Media.

Totodată, Veștea l-a descris pe Orban ca fiind singurul lider pe care partidul îl are în momentul de față, apreciind că mai presus de competiția internă, PNL Brașov trebuie să-și apere valorile. „Dincolo de competiție stă altceva, și revin la valori și la principii. Noi suntem liberali, avem o tradiție, cum se zice: avem ștaif! Trebuie să le menținem”, a punctat Veștea în discursul său la Brașov.

 

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *