Image default
Actualitate

Clotilde Armand cere din nou Prefecturii să declare stare de alertă în Sectorul 1

Clotilde Armand cere din nou Prefecturii să declare stare de alertă în Sectorul 1.Comitetul Local pentru Situații de Urgență din Sectorul 1 a votat propunerea primarului Clotilde Armand de a cere din nou Prefecturii Capitalei declararea stării de alertă pe o perioadă de 30 de zile, din cauza gunoaielor neridicate de firma de salubrizare Romprest.

Potrivit primăriei, deșeurile nu au mai fost colectate de 20 de zile, ceea ce pune în pericol sănătatea cetățenilor dar și mediul înconjurător.

Decizia a fost luată în baza unei analize de risc a stării actuale a Sectorului 1, fundamentată pe un raport al Compartimentului Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sector 1 și a unei note privind deficiențele activităților de curățenie stradală realizată de Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1.

Conform analizei, deșeurile municipale din Sectorul 1 nu sunt colectate de peste 20 zile, creând acumulări pe străzi, în special în zona centrală și din zonele cu tranzit intens.

„Începând cu data de 27 iunie 2021, s-a constatat, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Locală Sector 1 și a numeroaselor sesizări primite de la cetățeni, că serviciul de salubrizare asigurat de compania Romprest Service SA nu mai funcționează pe raza Sectorului 1, aducându-se astfel atingere principiilor care reglementează acest serviciu public: protecția sănătății populației; responsabilitatea față de cetățeni; conservarea și protecția mediului înconjurător; asigurarea calității și continuității serviciului”, se arată în raportul Comitetului Local.

Problema gunoaielor de pe străzile celui mai bogat sector al Capitalei nu a fost rezolvată, la aproape trei luni de la izbucnirea conflictului dintre primarul Clotilde Armand și operatorul de salubritate Romprest.

Related posts

RER Ecologic Service face curățenie în sectorul 1

Andreea Cristescu

Scandal cu firma pe care o reprezenta Clotilde Armand. Acuzații de fraudă, cercetate de Parchet

Constantinescu Gabriel

Prefectul Capitalei nu declară stare de alertă în Sectorul 1 și încearcă să facă pace între Clotilde Armand și firma de salubritate

Andrada Ionescu

Leave a Comment