USR PLUS l-a mandatat pe Dan Barna să le ceară lui Cîțu și Orban să își asume public scandalul arestării premierului în SUA

USR PLUS a decis, luni dimineață, în ședința Biroului Național al partidului, să îl mandateze pe Dan Barna ca în ședința Coaliției care va avea loc luni seara, să le ceară liderilor PNL să își asume public scandalul în care este implicat premierul din cauza episodului arestării pe care a suferit-o în SUA în urmă cu 20 de ani, după ce a condus mașina beat.

„Vrem să știm cum se poziționează PNL în fața credibilității pe care o are premierul, pentru că ce se întâmplă scade încrederea în guvern și Coaliție”, au declarat pentru Digi24.ro surse din conducerea USR PLUS.

USR PLUS l-a mandatat pe Dan Barna să le ceară lui Cîțu și Orban să își asume public scandalul arestării premierului în SUA

Liderii USR PLUS l-au atacat constant în ultimele zile pe Florin Cîțu pe tema aventurilor din SUA, dar nu iau în calcul serios o ieșire de la guvernare, și nici să ceară public demisia prim-ministrului.

„Dacă îi ceream demisia, nu și-o dădea. Nici să votăm o moțiune de cenzură nu putem”, au explicat în acea ședință, liderii USR PLUS.

În ședința de luni dimineața, aceștia au nuanțat, spunând că nu pot să intervină tehnic și categoric împotriva lui Cîțu, pentru că asta ar însemna că USR PLUS tranșează războiul din PNL în favoarea lui Ludovic Orban.

Premierul Florin Cîţu a confirmat miercuri că în urmă cu 20 de ani a fost amendat contravenţional în Statele Unite ale Americii pentru conducere sub influenţa alcoolului, afirmând că a fost o greşeală pentru care a plătit foarte scump, fiind obligat la vremea aceea să îşi vândă maşina şi să circule ca pieton timp de un an.

Cîţu a fost întrebat, la finalul şedinţei de guvern, cum comentează informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora în anul 2000, în SUA, a fost închis două zile pentru că ar fi condus sub influenţa drogurilor sau a alcoolului.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Când va adera România la OCDE. Anunțul făcut de Nicușor Dan

„Pentru România, aderarea la OCDE este un obiectiv strategic”,...

Soluțiile pentru supraviețuirea Guvernului Bolojan dacă PSD părăsește coaliția: Analiza unui politolog

În contextul amenințărilor repetate ale PSD cu ieșirea de...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine