joi, iulie 3, 2025
20.2 C
București

90 de milioane lei pentru trei parcări supraterane

În sectorul 5 al Capitalei vor fi construite trei parcări supraterane. Astfel, vor fi create peste 700 de noi locuri de parcare. În acest scop, Primăria sectorului 5 a scos la licitație un contract în valoare de 92 de milioane de lei. Noile parcări vor avea terenuri de sport și zonă verde la ultimul etaj.

Unde vor fi amplasate cele trei parcări supraterane

Una dintre parcări va fi amenajată pe Șoseaua Alexandriei nr. 22-24 și va avea trei etaje (P+3E). Aceasta va avea aproape 500 de locuri de parcare, dar și o piață volantă de peste 700 de metri pătrați. Valoarea estimată a investiției este de 53 de milioane de lei.
O altă parcare supraterană, cu 142 de locuri, va fi construită pe Calea Rahovei nr. 327 și va avea trei niveluri.
Cea de-a treia parcare, cu 120 de locuri, va fi amenajată pe Strada Bârcă nr. 2 și va avea două etaje (P+2). Valoarea celor două parcări este de 40 de milioane de lei.
Cele trei parcări ar urma să fie finalizate în cel mult opt luni.  Ofertele pentru licitația publică pot fi depuse până pe 15 iulie.
„De fiecare dată când ies pe teren, mă întâlnesc cu cetățeni care se plâng că nu au unde să își parcheze mașinile. Știu ca în acest moment locurile de parcare sunt insuficiente pentru numărul mare de autoturisme. Acesta este motivul pentru care am lansat această licitație publică pentru construirea de parcări supraterane în locuri foarte aglomerate din Sectorul 5”, a precizat Primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Ultimele știri

Când vor fi tăiate subvențiile pentru partide. Bolojan a dat detalii

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va propune reducerea...

Schimbări majore în conducerea companiilor de stat. Ce le-a promis Radu Miruță șefilor de companii cu contracte „beton”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a dezvăluit că mulți directori...

Tăierile lui Bolojan, oficiale. Măsurile anunțate public de premier

Premierul Ilie Bolojan a prezentat miercuri, într-o conferință de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine