Acordul de coaliție a fost semnat PNL, USR-PLUS și UDMR. După patru zile de negocieri, formațiunile politice care au intrat la guvernare în urma alegerilor parlamentare și-au împărțit funcțiile și demnitățile publice.
„În data de 6 decembrie, cetățenii români au fost chemați la urne să își exprime voința politică, să voteze cu formațiunile politice în cadrul alegerilor parlamentare. În urma alegerilor parlamentare, trei formațiuni politice, USR-PLUS, UDMR și Partidul Național Liberal, au luat decizia de a constitui o coaliție de guvernare care se bazează pe o majoritate parlamentară certă, o majoritate care este rezultatul voinței majoritare a cetățenilor români. Imediat după alegeri, cele trei formațiuni politice au început un proces de dialog, negociere pentru constituirea coaliției, pentru elaborarea programului de guvernare prin armonizarea programelor de guvernare cu care s-au prezentat în campania electorală. De asemenea, am avut negocieri privitoare la arhitectura puterii, privitor la structura Guvernului, privitor la modul în care urmează să funcționeze Guvernul și majoritatea Parlamentară. În urma acestor negocieri, astăzi, semnăm acordul de coaliție”, a spus președintele PNL, Ludovic Orbat, citat de B1TV.
El a mai menționat că „programul de guvernare este finalizat în proporție de aproape 100%, fiind doar în faza unor corecții, reglaje fine care trebuie făcute înainte de a-l prezenta public.” Acordul de Coaliție a fost negociat încă de joia trecută.
„Așteptăm procedurile de constituire a Parlamentului. Imediat după procedurile de constituire a Parlamentului, așteptăm invitația Președintelui României la consultările pe care le va declanșa pentru desemnarea primului-ministru și suntem hotărâți ca în cel mai scurt timp posibil să dăm României un guvern competent, un guvern responsabil, un guvern hotărât să reformeze marile sisteme publice, un guvern care să pună în practică un program de guvernare care să asigure creșterea calității vieții pentru fiecare român, creșterea calității serviciilor publice, dezvoltarea infrastructurii, modernizarea României”, a mai adăugat Ludovic Orban.
Dan Barna, președintele USR, susține că ultimele două săptămâni „au ridicat felul de a face politică în România”.
„De fiecare dată, un astfel de moment de constituire a unei coaliții după alegeri este un moment cu multă speranță și cu multă încredere, și cu multă energie. Zilele acestea, ultimele două săptămâni, îndrăznesc să spun, au ridicat felul de a face politică în România și spiritul pe care USR-PLUS l-a adus în politică. Mă bucur să constat că am reușit să îl regăsim și în această coaliție cu care venim astăzi în fața dumneavoastră prin acest acord. Este un spirit care a făcut să avem o muncă foarte serioasă și foarte responsabilă pe ceea ce înseamnă programul de guvernare pe care îl veți vedea mâine. Este un document de peste 300 de pagini, la care s-a lucrat cu foarte multă acribie și seriozitate de către reprezentanții tuturor celor trei partide din această coaliție și care ne dă încrederea că vom putea avea o guvernare care să facă niște schimbări importante în România”, a declarat Dan Barna.
Dacian Cioloș, președintele PLUS, a precizat că în zilele următoare vor fi cunoscute oficial și numele viitorilor miniștri.
„Cât mai repede, zilele următoare, vom avea și miniștrii, într-un guvern care face parte dintr-o coaliție care ea însăși este dovada unei maturități politice. USR-PLUS ajunge la o maturitate politică, după câțiva ani de opoziție și exprimarea unor așteptări de modernizare a României, astăzi suntem conștienți că așteptările sunt foarte mari de la noi, de la acest parteneriat în care am investit încredere și resurse. Credem că acest parteneriat poate să fie un moment de cotitură și pentru România și un început de modernizare”, a afirmat Dacian Cioloș.
Kelemen Hunor, președintele UDMR, a subliniat că, „în anii care urmează, România are nevoie de stabilitate politică”.
„Vom avea o misiune extrem de dificilă, fiindcă toată România, tot globul este afectat de pandemie. Nu știm care vor fi toate consecințele pandemiei și crizei economice. În anii care urmează, România are nevoie de o stabilitate politică, 8 ani de zile am avut o criză permanentă, 8 ani de zile am semnat 12 guverne, dar a venit momentul să avem un guvern stabil, o majoritate stabilă și să încercăm să guvernăm România în așa fel încât fiecare om, fiecare comunitate să aibă o perspectivă clară, să existe predictibilitate și să existe speranța zilei de mâine, pentru o viață mai bună. Această coaliție este formată din oameni serioși, competenți, avem o viziune armonizată despre ceea ce avem de făcut în următorii ani. Vom propune în echipă oameni foarte bine pregătiți, competenți și deciziile noastre trebuie să fie transparente, eficiente și cu rezultate”, susține Kelemen Hunor.
Florin Cîțu, propus de coaliție pentru postul de prim-ministru, și-a exprimat speranța că vom avea un Guvern învestit „cât mai repede”.
„Mulțumesc coaliției de centru-dreapta pentru încrederea acordată. Am fost în aceste discuții într-unele zile, când s-au negociat programul de guvernare, alianța politică, și după aceste zile am siguranța că o să fie o guvernare stabilă. Este o guvernare pe termen lung, o guvernare care are în centru interesul cetățenilor. Programul de guvernare este aproape gata. În programul de guvernare sunt proiecte care au început în acest an de guvernare și vor continua, proiecte care au dat rezultate, dar care au fost completate cu alte proiecte venite de la partenerii de coaliție, toate având același scop – dezvoltarea României. Cred că diferența pe care o veți vedea este una majoră, modul în care vor implementate aceste proiecte, pentru că, începând cu 2021, toate proiectele care se întind pe mai mulți ani vor trebui să fie justificate finanțarea pentru toată perioada. Nu vreau ca în perioada următoare să mai existe proiecte începute și apoi să rămână neterminate, pentru că dintr-odată nu a mai fost găsită finanțare. Lucrurile vor fi făcute așa cum au fost făcute în acest an, proiecte care încep merg până la final. Mulțumesc pentru încredere. Sper să avem un Guvern învestit cât mai repede”, a completat Florin Cîțu.
A fost semnat acordul de coaliție. Împărțirea ministerelor în viitorul Guvern
Dacă va obține încrederea Parlamentului și va fi învestit în funcție, viitorul Guvern va cuprinde în componența sa 18 ministere și doi vicepremieri fără portofolii, cu Florin Cîțu prim-ministru.
Ministerele care revin PNL
Ministerul de Externe;
Ministerul Apărării;
Ministerul Finanțelor;
Ministerul Internelor;
Ministerul Educației;
Ministerul Energiei;
Ministerul Agriculturii;
Ministerul Muncii;
Ministerul Culturii.
Ministerele care revin USR-PLUS
Ministerul Justiției;
Ministerul Transporturilor;
Ministerul Sănătății;
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării;
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului;
Ministerul Fondurilor Europene.
Ministerele care revin UDMR
Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației;
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
Ministerul Sportului și Tineretului.