Anca Dragu este președintele Senatului. Anca Dragu, senator USR PLUS
Anca Dragu este președintele Senatului. Anca Dragu, senator USR PLUS

Anca Dragu este președintele Senatului. Anca Dragu, senator USR PLUS, a fost aleasă, luni seară, în funcţia de preşedinte al Camerei superioare a parlamentului cu 75 de voturi ”pentru”. Anca Dragu a devenit prima femeie care deţine această funcţie.

Mai exact, Anca Dragu a obţinut 75 de voturi ”pentru” şi 51 de voturi ”împotrivă”, dintr-un total de 133 de voturi exprimate, din care 7 au fost nule.

Social-democratul Lucian Romaşcanu, care a candidat şi el pentru această funcţie, a obţinut 51 de voturi ”pentru” şi 75 de voturi ”împotrivă”.

După alegerea în funcţia de preşedinte, Anca Dragu a declarat că Senatul trebuie să revină la rolul să legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup și a dat asigurări că va fi un preşedinte echidistant şi corect.

„Vă asigur că că voi fi un preşedinte al Senatului echidistant şi corect, nu voi ţine cont de culoarea politică, ci de interesele celor pe care-i reprezentă.

Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciile noţiunii de respect: respect pentru cetăţenii acestei ţări, respect pentru cei pe care-i reprezentăm, respect faţă de colegi (…) trebuie să conştientizăm că un senator nu se află deasupra legii se află în slujba şi în serviciul cetăţenilor. Respect înseamnă că Senatul trebuie să revină la rolul să legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal”, a afirmat Anca Dragu, citată de B1TV.

Anca Dragu a mai spus că îşi doreşte ca Senatul să fie ”o instituţie transparentă şi deschisă oamenilor”, având în vedere că Parlamentul se află în acest moment ”la cote minime” în ceea ce priveşte gradul de încredere, sub 10% în ultimele sondaje.

„Mă aflu în faţa dumneavoastră într-o ipostază în care s-au mai aflat 46 de persoane, atâţia preşedinţi având Senatul de la înfiinţare (…) Astăzi este o premieră, asistăm la un moment istoric, prima zi în care preşedintele Senatului, cel de-al doilea om în stat, este o femeie”, a adăugat Dragu.

La Camera Deputaților, a fost ales președinte Ludovic Orban.

Anca Dragu este președintele Senatului. Cine este Anca Dragu

Anca Dragu a urmat cursurile Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București, fiind licențiată în anul 1996. Între anii 1999 și 2000, a urmat un program de studii postuniversitare în domeniul politici economice și afacerilor internaționale la Universitatea Georgetown. În anul 2007, a obținut titlul de master în politici publice de la SNSPA București, iar în 2010 a obținut titlul de doctor în științe economice de la Academia de Studii Economice București.

Ea a ocupat postul de economist în cadrul Băncii Naționale a României între anii 1996 și 2001 și în cadrul Fondului Monetar Internațional între 2001 și 2013. Între 2013 și 2015, a ocupat postul de analist economic în cadrul Comisiei Europene, post la care renunță pentru a ocupa fotoliul de Ministru al finanțelor publice în Guvernul Dacian Cioloș. A fost în funcție între 17 noiembrie 2015, când l-a înlocuit pe Eugen Teodorovici, odată cu instalarea Guvernului Dacian Cioloș, până la 4 ianuarie 2017, când a predat portofoliul lui Viorel Ștefan.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *