vineri, mai 22, 2026
16.3 C
București

Parlamentul României susține aderarea Finlandei și Suediei la NATO. Marcel Ciolacu zice că e prioritatea PSD

Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO este susținută de Parlamentul României, a declarat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu la o întâlnire cu ambasadorii celor două ţări la Bucureşti.

Parlamentul României susţine aderarea Finlandei şi Suediei la NATO. Consolidarea parteneriatului de securitate din cadrul Alianţei Nord-Atlantice a fost mereu o prioritate pentru Partidul Social Democrat, iar decizia luată de cele două guverne social-democrate din nordul Europei reprezintă un important pas spre dezvoltarea NATO. Am transmis acest mesaj de solidaritate şi de sprijin partenerilor din Finlanda şi Suedia în cadrul unei întâlniri pe care am organizat-o astăzi la Palatul Parlamentului cu ambasadorii celor două ţări în România, în cadrul căreia am discutat şi despre întărirea cooperării economice şi militare”, a scris Ciolacu pe Facebook.

El a adăugat că „în acest context dificil”, fiecare român poate spune cu lejeritate că „noi suntem NATO”.

Potrivit Digi24, preşedintele Camerei Deputaţilor a avut o întrevedere cu Therese Hyden, ambasadorul Suediei, şi cu Marjut Akola, ambasadorul Republicii Finlanda. La întâlnire au mai fost prezenţi europarlamentarul PSD Victor Negrescu şi preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, Angel Tîlvăr.

Ultimele știri

Criza politică din România, aproape de final. Grindeanu și Simion, declarații contradictorii

Criza politică din România, declanșată după moțiunea de cenzură...

Grindeanu și Bolojan în conflict pe tema SMR Doicești. Guvernul clarifică poziția față de SUA.

Disputa dintre Sorin Grindeanu și premierul interimar Ilie Bolojan...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine