luni, septembrie 21, 2026
22.6 C
București

Aderarea la Schengen, susținută oficial de Comisia Europeană. Vor fi demarate procedurile „în cel mai scurt timp posibil”

Aderarea la Schengen este susținută oficial de Comisia Europeană, pentru România. Executivul european a anunțat oficial că țara noastră și Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la spațiul Schengen.

Procedurile pentru aderare vor fi demarate în cel mai scurt timp posibil, se arată într-un mesaj al Comisiei Europene postat pe contul oficial de Twitter.

„Bulgaria și România sunt pregătite să adere pe deplin la spațiul Schengen.

Colaborăm îndeaproape cu Președinția Consiliului pentru ca o decizie să fie luată cât mai curând posibil” a anunțat Comisia Europeană, prin vocea unuia dintre purtătorii săi de cuvânt, Anitta Hipper, transmite Psnews.

Anunțul Comisiei Europene vine chiar de Ziua Românilor de Pretutindeni.

România și Bulgaria au mai încercat aderarea la spațiul Schengen, însă nu au fost admise. Împotrivă au votat Austria şi Olanda, care au susținut că se tem de o intensificare a migraţiei către Occident. În schimb, Croaţia a devenit membră de la 1 ianuarie 2023.

La finalul anului 2022, dar Austria a blocat întreg procesul, după ce a fost utilizat dreptul de veto.

Ultimele știri

PSD îi pune condiții lui Siegfried Mureșan pentru a redeschide negocierile. Sorin Grindeanu: „Nu am auzit nimic”

PSD cere lui Siegfried Mureșan să includă „decalogul de la Sinaia” în programul de guvernare pentru a relua negocierile.

Unde trebuiau să ajungă cele 1,1 milioane de euro din dosarul Georgescu: Drumul banilor, de la Buzău la o bancă din Dominica, via Elveția

Garanția de 1,1 milioane de euro din dosarul Georgescu ar fi trebuit plătită la o bancă din Dominica, via Elveția, arată documentele DIICOT.

Evenimentul organizat de Fritz cu trei zile înainte să-i expire mandatul: „manifest”

Dominic Fritz organizează un eveniment-manifest la Timișoara pe 27 septembrie, cu trei zile înainte de finalul mandatului său.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine