Adi Bărar, liderul trupei rock Cargo, are COVID și este internat
Adi Bărar, liderul trupei rock Cargo, are COVID și este internat

Adi Bărar, liderul trupei rock Cargo, are COVID și este internat în stare gravă în secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean din Timişoara. Chitaristul a fost internat în urmă cu trei zile.

Potrivit acestora starea lui este una critică, dar stabilă. Artistul, în vârstă de 61 de ani, care a fondat trupa Cargo, suferă și de alte afecțiuni.

„Starea lui de sănătate este mai fragilă decât ne-am fi putut închipui”, spuneau colegii lui de trupă într-un mesaj postat pe Facebook. Formația Cargo a fost înfiinţată la Timişoara în 1985, iar 7 ani mai târziu apărea pe piață primul album al trupei, „Povestiri din gară”.

Potrivit tion.ro, vineri, starea acestuia s-a îmbunătățit. „Starea lui de sănătate merge spre bine. La ultimele analize asta arăta. Ne gândim să-l detubăm, dacă evoluția este bună”, a spus, Raul Pătrașcu, directorul Spitalului Județean din Timișoara.

Peste 2.000 de oameni i-au transmis gânduri de încurajare artistului, după ce echipa Cargo a făcut un anunț public despre starea de sănătate a fondatorului trupei, infectat cu COVID:

Fii puternic, Adi! Mereu ai fost! Te așteptăm cât mai repede pe scenă sau la o Horă mare pe motoare! Te iubim și suntem cu gândul alături de tine!;

„Sănătate multă îți dorim! Fanii tăi te așteptăm cu sufletul la gură și vești de la tine. Sperăm să ne încânți iar cu concerte și muzică vie, așa cum numai tu știi să o însuflețești!;

„Fruntea sus și hai pe scenă! Acolo este locul tău, nu la spital”, sunt doar câteva dintre mesajele miilor de fani.

Adi Bărar s-a născut la Timișoara pe 15 ianuarie 1960. Este chitarist, compozitor textier și producător muzical și fondatorul formației Cargo.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *