Ultimele știri

Actualitate

Anchete

luni, iunie 9, 2025
20.9 C
București

De ce nu se regăsește amânarea plății ratelor în pachetul de măsuri sociale decise de Guvern

Amânarea plății ratelor, măsură de sprijin anunțată în contextul crizei energetice și a războiului din Ucraina, lipsește din pachetul de măsuri sociale anunțate luni seară de Marcel Ciolacu. Premierul Ciucă a explicat că amânarea plății ratelor pentru populație nu a fost legiferată tocmai pentru că nu există la acest moment estimări clare asupra impactului pe care l-ar avea această măsură.

Este o măsură pe care am discutat-o împreună cu ministrul de Finanțe. În acest moment datele pe care am reușit să le analizăm ne-a dus către această decizie la nivelul coaliției să continuăm să analizăm să vedem cât de benefică este pentru populație și pentru mediul de afaceri. Este o amânare a deciziei”, a precizat premierul Nicolae Ciucă luni seara, potrivit B1TV.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat luni seara, la conferința de presă desfășurată la Parlament, că pachetul de măsuri sociale pregătit de coaliție pentru populație nu cuprinde și amânarea ratelor românilor pentru că ne aflăm în contextul în care dobânzile cresc și nu se cunoaște cât de benefică ar fi o astfel de măsură:

Nu reprezintă o scutire de rate și de dobânzi. Drept pentru care modul în care la finalul acestei amânări, în context de creștere a dobânzilor, ar fi resimțită măsura ne-a făcut să analizăm în continuare, împreună cu sistemul bancar pentru a găsi soluții mai bune.

Nu am lucrat la un astfel de proiect de ordonanță. Toate lucrurile acestea vin într-un pachet. Și această măsură a fost un instrument de ales dintr-un pachet de măsuri la îndemâna cetățeanului sau al companiilor” a precizat ministrul finanțelor.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine