Amendă pentru funcționarii care refuză să se testeze și să se vaccineze, în Grecia. Angajații din sistemul de stat sunt penalizați cu suma de 300 de euro pe săptămână iar banii le sunt reținuți direct din salarii.
Makis Voridis, ministrul grec de Interne, a declarat că funcționarii publici care refuză să se vaccineze anti-COVID-19 și să se testeze vor fi amendați cu 300 de euro pe săptămână, relatează B1TV.
Amendă pentru funcționarii care refuză să se testeze și să se vaccineze. Întrebat despre funcționarii publici care nu vor nici să se vaccineze, nici să se testeze, Makis Voridis a susținut că în cazul unui astfel de funcționar va fi aplicată dispoziția care prevede o amendă de 300 de euro pe săptămână. Suma va fi reținută din salariul angajatului respectiv.
Ministrul a catalogat apoi drept ridicole și neîntemeiate plângerile depuse de „negaționiștii COVID” împotriva cadrelor didactice și medicale. Acesta a precizat că, în replică, trebuie formulate plângeri pentru acuzații mincinoase care să ducă la arestări.
„Trebuie dată o direcție generală pentru ca aceste plângeri să fie clasate imediat, fără o verificare specială, ca fiind în mod evident neîntemeiate și false și să rămână doar plângerea pentru acuzație mincinoasă și defăimare, pentru ca cei care recurg la astfel de lucruri să fie duși în fața justiției”, a declarat Makis Voridis, potrivit Kathimerini, citată de Rador.
Procurorul general al Greciei a trimis o circulară către toți procurorii din țară prin care le-a cerut să nu mai fie declanșată procedura de flagrant și nici să nu mai fie chemați în fața instanțelor de judecată profesori, medici sau alți cetățeni împotriva cărora există plângeri depuse de antivacciniști. Asta după ce antivacciniștii au depus numeroase plângeri împotriva unor medici, asistenți și profesori, târându-i prin tribunale.