Analistul economic Adrian Negrescu crede că legea pensiilor, care prevede creșteri semnificative de la anul, este inaplicabilă în actualul context economic al României și nu va rămâne în vigoare.
Adrian Negrescu estimează că noua lege a pensiilor implică un efort financiar suplimentar de aproximativ 80 de miliarde de lei, bani care nu sunt disponibili în prezent. Negrescu subliniază că creșterea numărului de salariați în economie, care ar contribui la fondul de pensii, nu se întâmplă, iar statul continuă să suprataxeze munca în loc să sprijine crearea de locuri de muncă. Cu privire la finanțarea, analistul menționează că o alternativă ar fi să creștem taxele, dar există limite pentru aceasta.
„Nu cred, pentru că această lege e inaplicabilă, chiar dacă a fost votată, chiar dacă va trece probabil cu entuziasm de Parlament, se vor lăuda parlamentarii la tribuna Parlamentului, că ‘iată, ne gândim la buneii noștri’, ne vor povesti când vor crește pensiile cu 40 %, în an electoral, cât de bine le va fi pensionarilor, dar această lege nu este aplicabilă în momentul de față, pentru că presupune un efort financiar. Eu îl estimez undeva la nivel de 80 de miliarde de lei în plus față de cei 110 miliarde cât plătim acum pentru pensii, adică bani care nu există, nu ai de unde să îi aduni. Ar trebui să crești numărul salariaților în economie, adică al contributorilor la pilonul II de pensii, lucru care nu se întâmplă. Statul continuă să suprataxeze munca în România și nu să sprijine crearea de locuri de muncă, iar pe de altă parte, o alternativă este să crești taxele. Dar până unde poți crește taxele alea în așa fel încât să aduni bani pentru pilonul II de pensii? E imposibil, chiar dacă crești TVA-ul de la 1 ianuarie 2025, de la 19, la 23 %, chiar dacă crești impozitele pe locuințe, pe casă, pe mașină, pe afaceri. Am înțeles că se discută acum, inclusiv, de trecerea tuturor microîntreprinderilor la impozit pe profit, adică inclusiv ideea asta de a trece de la 1 la 3 % taxe pe cifra de afaceri pare doar o chestie, așa, de anul 2024” a declarat Adrian Negrescu într-o emisiune B1TV.
Adrian Negrescu anticipează că FMI (Fondul Monetar Internațional) va juca un rol crucial în finanțarea României începând cu 1 ianuarie 2025, devenind practic sursa principală de sprijin financiar.
„FMI-ul, probabil, va guverna România începând cu 1 ianuarie 2025, în condițiile în care va fi singura plasă de salvare financiară pentru țara noastră. Noi va trebui să ne împrumutăm din ce în ce mai mult în anii care vin și un împrumut de la FMI, un acord stand-by cu FMI, devine aproape sigur. Trebuia să-l semnăm încă de anul ăsta, din punctul meu de vedere, ca să nu trebuiască să ne împrumutăm scump din alte piețe, dobânda FMI e la jumătate față de ce ne oferă ceilalți investitori din piață. Vom ajunge la acest lucru, și 1 ianuarie 2025 va aduce o perioadă de austeritate cruntă în România, sub auspiciile FMI, vinovatul de serviciu pentru proasta guvernare din ultimii ani.”