vineri, mai 29, 2026
21.9 C
București

Anca Dragu, prima femeie în fruntea Senatului: „Susțin în continuare că este nevoie de reducerea numărului de parlamentari”

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a vorbit, miercuri, la GÂNDUL LIVE, despre reducerea numărului de parlamentari pe baza unei analize şi a precizat că nu a susţinut niciodată unicameralismul: „Susţin în continuare că este nevoie de reducerea acestui număr de parlamentari, dar trebuie să analizăm implicaţiile acestor propuneri”, spune aceasta

Anca Dragu: „Este nevoie de reducerea acestui număr de parlamentari”

Avem un referendum din noiembrie 2009 în care cetăţenii români şi-au exprimat dorinţa ca numărul de parlamentari să fie semnificativ redus la 300 şi Parlamentul să fie unicameral, în loc de bicameral. (…) Eu nu am susţinut niciodată aspectul de unicameralism. Am discutat strict de numărul de parlamentari. Susţin în continuare că este nevoie de reducerea acestui număr de parlamentari, dar trebuie să analizăm implicaţiile acestor propuneri. Să vedem o analiză, în ce măsură avem nevoie de un număr x de parlamentari pentru a acoperi comisiile de specialitate din Parlament, care trebuie să reflecte structura guvernului, pentru că acolo este munca de fond în procesul de legiferare. Nu vrem să transformăm acest subiect al referendumului pentru 300 de parlamentari într-un subiect populist şi vrem să acordăm atenţia cuvenită acestui referendum şi dorinţei poporului, să ascultăm toate părţile implicate – societatea civilă, experţii în drept constituţional, Curtea Constituţională. Toată lumea trebuie să îţi spună părerea despre acest subiect şi Parlamentul să ia cea mai bună decizie”, a afirmat Anca Dragu la Gândul LIVE.

Anca Dragu: „Relaţia cetăţenilor cu Parlamentul este una atât de proastă”

De asemenea, Anca Dragu a menţionat că nu îi teamă de o eventuală pierdere a “scaunului” de parlamentar, subliniind că relația cetățenilor cu Parlamentul este una foarte proastă.

Mie şi nici colegilor mei nu ne este frică de pierderea scaunului. Noi trebuie să slujim cetăţeanul român care ne-a trimis în Parlament. Dacă ne uităm la această încredere foarte scăzută în Parlament de sub 10%, cred că are legătură cu această bâlbâială pe diferite subiecte importante. (…) Relaţia cetăţenilor cu Parlamentul este una atât de proastă, normal că oamenii se întreabă de ce avem nevoie de sute de parlamentari?”, a adăugat Anca Dragu.

Ultimele știri

Reacția României după incidentul cu drona rusească. Consulatul Rusiei din Constanța se va închide

Președintele Nicușor Dan a anunțat măsuri urgente în urma...

Temu, amendată cu 200 milioane de euro de Comisia Europeană. Intră în vigoare taxa vamală fixă

Comisia Europeană a sancționat platforma de comerț online Temu...

Ramona Ioana Bruynseels, după incidentul cu drona la Galați: „Voi continuați să stați pe scaune și să semnați comunicate”

Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR, critică autoritățile române după...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine