miercuri, octombrie 14, 2026
11.2 C
București

Raed Arafat, mesaj pentru români: „La miezul nopții ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat la Digi24 că Guvernul nu ia în calcul relaxarea restricțiilor în noaptea de revelion, prin permiterea circulației până la ora 1:00, existând cereri din partea HoReCa în acest sens. Întrebat totuși ce vom face la trecerea dintre ani, el a răspuns: „Ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”, a spus Arafat.

„Nu există în acest moment, eu știu că nu avem în acest moment intenția să modificăm regulile. Înțeleg că HoReCa vrea până la ora 1:00, dar este exact situația în care oamenii vor vrea să meargă la petreceri și peste tot, în locuri greu de controlat și să se infecteze. Înțeleg situația lor financiară, dar ei trebuie să înțeleagă că o astfel de recomandare nu este foarte bună pentru populația care vrea să meargă în astfel de locații”, a spus Raed Arafat.

„Regulile care au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern rămân. Nu avem intenția să înăsprim regulile, dar nu avem intenția să relaxăm regulile”, a reiterat șeful DSU, Raed Arafat.

Întrebat ce ar putea face românii la intrarea în anul 2021, Raed Arafat a răspuns: „Ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”.

„Sunt convins că unii vor coborî în fața blocului, dar să iasă cu mască, să respecte regula din spațiul public. Dar nu concerte, nu petreceri, așa ceva nu va fi posibil”, a completat el.

Șeful DSU, Raed Arafat, le recomandă oamenilor care merg în vizite de sărbători să poarte mască de protecție și să aerisească bine încăperile, pentru a limita răspândirea coronavirusului.

„Să deschidă geamurile”, este recomandarea lui Raed Arafat pentru cei care primesc vizitatori.

„Va fi frig, bineînţeles, dar să deschidă geamurile, să aerisească. Dacă vin oameni din altă casă, cu care nu stai de regulă, cu excepţia momentului în care se mănâncă – şi unde trebuie totuşi să se păstreze o distanţă – purtarea măştii”, a adăugat Raed Arafat, potrivit Digi 24.

 

Ultimele știri

Luca Niculescu nu are garanții pentru votul din Parlament. Premierul desemnat spune că țara e într-o situație mai gravă ca niciodată

Premierul desemnat Luca Niculescu spune că nimeni nu i-a garantat votul din Parlament pentru noul Guvern.

UE lovește din nou Rusia cu sancțiuni. Aproape 1.600 de ținte vizate, cea mai mare extindere de la începutul războiului

UE a adoptat cea mai amplă extindere a listei de sancțiuni împotriva Rusiei, vizând aproape 1.600 de persoane și entități din industria de apărare.

România intră în recesiune, spune FMI. Doar Irlanda mai are o economie în contracție, din toată Europa

FMI estimează o contracție de 0,5% pentru România în 2026, singura țară din Europa alături de Irlanda aflată în recesiune.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine