joi, octombrie 1, 2026
11.3 C
București

Angajaţii din Guvern dezvăluie: Între 21.000 și 30.000 de lei costă în fiecare lună doar deplasarea unui demnitar

Președintele sindicatului angajaților din Guvern, Noni Iordache, a declarat miercuri, la Antena 3 CNN, că Executivul plătește lunar între 21.000 și 30.000 de lei doar pentru deplasarea unui demnitar. În această sumă sunt incluse salariul șoferului, combustibilul și alte cheltuieli de mentenanță a mașinii.

„Știți cât costă deplasarea unui demnitar la Guvern lună de lună? Între 21.000 de lei și 30.000 de lei. Aici intră mașină, șofer, combustibil, tot ce ține de mentenanța unei mașini. Hai să fim eco, să fim solidari și să renunțe la mașini. Înmulțiți câți consilieri sunt, secretari de stat, miniștri, și prin autorități. Și înmulțiți cu 21.000. Cel puțin asta e suma minimă la Guvern, 999 de lei pe zi lucrătoare.  Sunt unii care folosesc mașina și în weekend”, a spus liderul de sindicat.

Angajații din Guvern sunt revoltați de listele cu posturi care pot fi desființate, cerute de șeful Cancelariei premierului. Președintele sindicatului angajaților Executivului, Noni Iordache, a declarat miercuri la Antena 3 CNN că se pregătește demiterea „profesioniștilor” din Guvern pentru a face loc membrilor de partid.

„(…) Mă întreb cui trebuie să-i facem loc? Credeți-mă, vă spun sincer. Suntem sătui de bursierii, cu ghilimelele de rigoare, partidelor politice. Trebuie să fie win win situation, nu? Adică, uite am dat, dar departamentul îl facem că na… am dat pe unii fără carnet de partid sau care n-au fost implicați în alegeri îi dăm afară. Ce mai avem nevoie de profesioniști? Evaluările noastre sunt bune și am avut miniștri diferiți de la toate partidele, nu se poate ca toți să fi fost evaluați cu notă bună. Și acum vine cineva și ne spune că nu mai suntem buni. Păi de ce nu mai suntem buni?”, a spus Noni Iordache la Antena 3 CNN. 

Șeful Cancelariei lui Bolojan a confirmat la Antena 3 CNN că a cerut liste cu oameni care să fie dați afară de la Guvern. Mihai Jurca a spus că reducerea trebuie să fie una „consistentă” și a dat termen limită de una, două zile pentru a primi aceste liste.

Ultimele știri

Grindeanu se vede premier. Singura condiție pe care o pune pentru a accepta mandatul

Sorin Grindeanu spune că își dorește să fie desemnat premier, cu o singură condiție: o majoritate transparentă în Parlament.

Sute de oameni protestează la arestul central. Susținătorii cer eliberarea lui Călin Georgescu

Sute de oameni au protestat la arestul central din București, cerând eliberarea lui Călin Georgescu, arestat preventiv într-un dosar DIICOT.

Marius Tucă: arestarea lui Călin Georgescu nu e întâmplătoare. „Cineva vrea neapărat să arunce România în aer, după părerea mea”

Marius Tucă spune că arestarea lui Călin Georgescu a fost făcută la comandă și avertizează asupra unei tensiuni periculoase în societate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine