Apa caldă și căldura vor fi mai scumpe în București, dar nu se știe exact cu cât. Însă, costurile pentru încălzirea unui apartament de două camere ar putea ajunge la 1.600 de lei, dar nu știm cât va fi subvenția de la Primăria Capitalei.

Majorările pentru apa caldă și caldura sunt așteptate de la 1 noiembrie.

Deci, la 1 noiembrie, când o să aflăm şi tariful pe care ANRE îl stabileşte, Consiliul General, după o dezbatere pe care o să o avem, o să spună şi cât din cei 600 de lei o să fie plătiţi de bucureşteni şi cât o să fie plătit de Primărie în continuare, spunea primarul general Nicușor Dan, pe 15 octombrie, relatează Digi24.

În momentul de față, o gigacalorie costă 490 de lei, iar bucureștenii plătesc doar 164 de lei. Restul e subvenționat de primărie.

De la 1 noiembrie, gigacaloria va fi 600 de lei. Sunt două variante:

1. Să se păstreze aceeași sumă subvenționată până acum, ceea ce înseamnă că bucureștenii vor plăti mai mult cu 110 lei gigacaloria.

2. Să se păstreze același procent de subvenție, ceea ce înseamnă că bucureștenii vor plăti mai mult cu doar 37 de lei gigacaloria.

Un calcul făcut de fostul RADET în 2018 arăta că un apartament de două camere are nevoie de 6,12 gigacalorii pentru a asigura o temperatură medie de 20 de grade în sezonul de iarnă. Asta înseamnă că bucureștenii vor plăti în această iarnă între 1.230 de lei și 1.676 de lei, arată sursa citată.

Oamenii reclamă că în apartamente nu au nici apă caldă, nici căldură și că toate caloriferele sunt reci. Ei spun că se așteptau ca prețul gigacaloriei să crească.

Cele mai afectate zone din Capitală, la lipsa apei calde și a căldurii se află în Sectorul 2, în cartierele Colentina, Tei și Fundeni. Acestea sunt aprovizionate cu agent termic de la CET Sud, iar din cauza distanței foarte mari și a avariilor dese, agentul termic ajunge cu temperaturi scăzute sau deloc.

Cel mai recent raport al Temoenergetica arată că mii de blocuri din București au apă caldă și căldură sub parametri ori deloc, din cauza avariilor.

Leave a comment

Lasă un răspuns