Aproape 600.000 de doze de vaccin vor intra în România în luna ianuarie
Aproape 600.000 de doze de vaccin vor intra în România în luna ianuarie

Aproape 600.000 de doze de vaccin vor intra în România în luna ianuarie, iar primii care vor primi serul anticoronavirus vor fi angajații din sistemul medical de stat și cel privat. Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a explicat cum va debuta campania de vaccinare în România.

„Pe 21 decembrie Agenția Europeană va da un aviz pe vaccinul anti COVID-19. Va veni o tranșă simbolică de 10.000 de doze pentru fiecare stat membru din cele 27. Cele 10.000 de doze vor fi distribuite către spitalele de boli infecțioase, cele care au fost în prima linie și vor fi ultimele care vor ieși din această luptă. La nivelul Comitetului Național pentru Coordonarea Activității de Vaccinare împotriva COVID-19 se lucrează la etapa de comunicare, comunicarea care se face la nivel de fiecare grupare populațională, începând cu corpul medical. Sunt în desfășurare acele conferințe online cu tot ce înseamnă corp medical pentru a avea și suportul lor în această activitate, pentru a înțelege ce înseamnă vaccinarea, efecte secundare, imunizare și când vom putea vorbi despre o imunizare la nivel populațional”, a spus ministrul Sănătății, citat de B1TV.

Nelu Tătaru a precizat că au fost create deja spațiile speciale de stocare din depozitul central și depozitele regionale, unde vor fi distribuite inițial primele doze de vaccin COVID-19:

„În aceste zile s-a și operaționalizat acel depozit central și depozitele din teritoriu, urmând să fim pregătiți pentru tot ce înseamnă venirea acestor vaccinuri și distribuirea lor la nivel regional și apoi la nivelul centrelor de vaccinare. Într-o primă etapă, în luna ianuarie vom primi în jur de 600.000 de doze iar vaccinarea va fi adresată către corpul medical din unitățile publice și private.

Centrele de vaccinare, într-o primă lună, va fi la nivelul unităților medicale. La nivelul municipiului București vor fi 32 de astfel de unități care vor fi centre de vaccinare”, a precizat ministrul Sănătății.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *