Raed Arafat a dat sfaturi șoferilor care se confruntă cu un incendiu

Raed Arafat, șeful DSU, a dat detalii cu privire la intervenția care a avut loc după accidentul grav de la Pasajul Unirii. Unul dintre turiștii aflați în autocar a murit, în timp ce alți 22 au fost transportați la patru spitale din Capitală. Unul dintre pacienții răniți, internat la Floreasca, este în stare critică, a mai spus Arafat.

„După cum ați văzut, din păcate a fost un accident destul de grav. Au fost mobilizate toate forțele de la serviciul de ambulanță, de la SMURD, bineînțeles pe lângă forțele de la poliție și jandarmerie. La acest moment, numărul total, care va fi detaliat, este de 22 de persoane transportate la patru spitale. Din păcate, pacientul care a fost în stop cardiac și s-a încercat resuscitarea lui a fost declarat decedat. Am mai avut un pacient intubat tot la Floreasca, în stare critică. Tot ce pot să vă spun acum, au mai rămas persoane care nu au necesitat îngrijiri medicale, au fost preluate de ISU și duse la hotelul unde era destinația lor, urmând ca, ulterior, colegii de la poliție să sprijine cu aducerea bagajelor când se termină investigația la fața locului. Deci, în acest moment, intervenția s-a finalizat, a mai rămas doar șoferul care trebuie să stea de vorbă cu poliția, ca în procedurile normale, restul sunt fie la spitale, fie sunt la hotel. La cererea spitalelor, am vorbit cu ambasada Republicii Elene și am asigurat să trimită translator. O să fie translator și la Spitalul Universitar și la Floreasca și la celelalte spitale dacă solicită, pentru că unele persoane nu știu limba engleză”, a spus Raed Arafat.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *