marți, septembrie 16, 2025
16.3 C
București

Băluță, replică pentru Nicușor Dan, după ce edilul Capitalei și-a asumat nemeritat efectuarea lucrărilor de refacere a Pasajului Unirii

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, îi reproșează Pimarului General Nicușor Dan că s-a lăudat, luni seară, într-o emisiune tv, cu lucrările de consolidare la Pasajul Unirii, la care nu are nici un merit.

„Considerăm ca fiind total lipsit de corectitudine și lipsit de moralitate modul în care edilul Nicușor Dan încearcă să își asume total nemeritat proiectul de consolidare a Planșeului Unirii, făcând declarații referitoare la o lucrare extrem de importantă pentru bucureșteni în a cărei realizare propriu-zisă nu are niciun fel de implicare”, afirmă Primăria Sectorului 4 într-un comunicat.

„La acest moment, Sectorul 4 al Municipiului București este autoritatea contractantă în cadrul procedurii de licitație publică privind proiectarea și realizarea lucrărilor de consolidare a planșeului Unirii. În plus, până și finanțarea lucrărilor de consolidare a planșeului Unirii a fost obținută tot de către Sectorul 4 al Municipiului București, ca urmare a unei ordonanțe de urgență, prin care Executivul a alocat administrației locale a Sectorului 4 suma de 150 de milioane de euro”, precizează comunicatul, în care se apreciază că declarațiile lui Nicușor Dan pe marginea acestui subiect sunt o probă de lipsă de moralitate și corectitudine.

Primarul Sectorului 4 a public și pe contul său de Facebook un mesaj în care denunță atitudinea lui Nicușor Dan și în care face lămuriri cu privire la lucrările de refacere a Pasajului și planșeului Unirii.

„Atât personal, cât și ca primar al Sectorului 4, resping ferm încercarea Primarului General al Capitalei, Nicușor Dan, de a-și asuma nemeritat efectuarea lucrărilor de refacere a Pasajului și Planșeului Unirii! Refacerea în regim de urgență a celor două obiective de importanță strategică pentru București este un proiect derulat exclusiv de comunitatea Sectorului 4, un proiect în care Primăria Capitalei nu are nicio implicare!

În aceste condiții, cu tot respectul pentru domnul Nicușor Dan și pentru funcția publică pe care o exercită, consider ca fiind total lipsit de corectitudine și lipsit de moralitate modul în care încearcă să își asume total nemeritat acest proiect făcând declarații referitoare la o lucrare extrem de importantă pentru bucureșteni în a cărei realizare propriu-zisă nu are niciun fel de legătură”, a scris Daniel Băluță.

Acesta a reamintit de unele incidente petrecute la Pasajul Unirii și pe care Primarul General le-a pus pe seama Primăriei Sectorului 4.

„Reamintesc faptul că, la momentul producerii unor accidente rutiere la Pasajul Unirii, Primarul General a recunoscut public că întreaga lucrare este coordonată de către Sectorul 4 al Municipiului București și că Primăria Generală nu răspunde de lucrările efectuate”, a completat Băluță.

La acest moment, Sectorul 4 al Municipiului București este autoritatea contractantă în cadrul procedurii de licitație publică privind proiectarea și realizarea lucrărilor de consolidare a planșeului Unirii.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine