luni, mai 18, 2026
22 C
București

Anchetă după breşa de securitate de la examenul de Limba Română la Bacalaureat

Este anchetă după scandalul de la proba de Limba şi Literatura Română a Bacalaureatului, în care înainte de examen, în topul căutărilor pe Google, a fost identificată expresia “de bună seamă”.

Răspunsul la unul dintre subiecte a fost căutat pe internet cu câteva ore înainte de începerea examenului. Ministrul Ligia Deca a anunțat că se fac verificări pentru a descoperi dacă a fost vorba despre o breşă de securitate.

“Pentru o corectură unitară a fost transmisă o notă în toate centrele zonale de evaluare ce conține clarificări referitoare la punctarea şi altor sinonime în afara cuvântului care este menționat în barem.

În alte zile ale anului au fost incidente similare pe aceeași expresie (n.r. de bună seamă) cu un număr similar de căutări sau chiar mai mare”, a spus ministrul Educaţiei, în cadrul unei conferențe de presă.

Anton Hadăr, preşedinte al Federaţiei Alma Mater, a comentat acest subiect în direct la Antena 3 CNN.

“Este o situaţie de analizat pentru o astfel de expresie n-are cum să te îndemne să cauţi aşa din cap. Eu sunt convins că doamna ministru va fi în măsură să vadă dacă a supurat pe undeva ceva”, a spus Anton Hadăr.

Ultimele știri

Călin Georgescu, în topul încrederii românilor. AUR ar conduce alegerile parlamentare

Un sondaj CURS relevă că Călin Georgescu este liderul...

Traian Băsescu critică austeritatea economică. Ilie Bolojan, sfătuit să își schimbe strategia.

Traian Băsescu a lăudat realizările lui Ilie Bolojan, dar...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine